Victor Ponta, supărat pe americani: "Wow, ce frumoasă e diplomaţia! Poţi să spui chiar orice şi nu se supără nimeni!"

Data publicării:
ponta - fb

Victor Ponta nu a fost singurul care a lipsit de la ceremonie. Printre cei ABSENŢI s-au numărat, în primul rând, chiar președintele Klaus Iohannis. Nu există o explicație oficială pentru absența sa.

De fapt, primii doi oameni în stat nu au fost prezenți la ceremonia de joi de la Deveselu. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost invitat, dar a ales să boicoteze ceremonia.

Însă nici fostul președinte Traian Băsescu – cel în mandatul căruia s-a decis găzduirea scutului în Româniai -, nici șeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, nu au fost prezenți.

O altă absență remarcabilă, susține Victor Ponta, a fost cea a lui Bogdan Aurescu, fostul ministru de externe, actual consilier prezidențial, cel care, începând din 2010, a condus negocierile României cu SUA pe tema scutului ca secretar de stat în MAE. Totuși, o fotografie postată de Bogdan Aurescu pe Twitter îl contrazice pe Victor Ponta - Bogdan Aurescu se află în avion, în drum spre Deveselu:

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Dintre cei PREZENŢI s-au remarcat premierul Dacian Cioloş, Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, ministrul apărării, Mihnea Motoc, și ministrul de externe, Lazăr Comănescu.

Victor Ponta este supărat pe americani pentru că nu l-au invitat la ceremonia de inaugurare a sistemului antirachetă de la Deveselu. Într-o postare pe Facebook, fostul premier scrie că printre invitaţi s-au aflat doar oameni neimplicaţi în acest proiect. Ambasadorul american a explicat că invitaţiile au fost transmise de Marina Americană şi că locurile au fost limitate.

Explicaţiile cu privire la organizarea evenimentului de la Deveselu date de ambasadorul american nu îl mulţumesc pe fostul şef al Guvernului.

Victor Ponta a criticat din nou faptul că printre invitaţi a fost actualul premier Dacian Cioloş, care nu a avut nicio contribuţie la dezvoltarea proiectului antirachetă. Potrivit ambasadorului, de liste s-a ocupat Marina Americană, după ce s-a consultat cu oficialii Ambasadei SUA, dar şi cu cei ai Ministerulului de Apărării de la Bucureşti.

„Sincer, am fost limitaţi în ceea ce priveşte numărul de persoane pe care le-am putut invita la această ceremonie. Toată lumea vrea să îşi revendice succesul. Ar fi fost ideal dacă am fi putut să îi invităm pe toţi cei care au contribuit la proiectul de la Deveselu”, a declarat ambasadorul SUA, Hans Klemm.

Ca răspuns la această declaraţie a ambasadorului, Victor Ponta a postat sâmbătă o fotografie surprinsă de fotoreporterii prezenţi la evenimentul de la Deveselu. În imagine se văd mai multe scaune goale în timpul ceremoniei.

Wow - ce frumoasă e diplomația, poți să spui chiar orice și nu se supără nimeni. ? E drăguț să inviți la o inaugurare NUMAI oameni care nu au avut nicio treabă cu Proiectul și NICIUNUL dintre cei care din 2011 încoace au muncit la el. Dar după cum vedeți în poză, nu era niciun loc liber!”, a scris, ironic, Victor Ponta.

„Adevărul este că nu greșește Domnul Ambasador Klemm - domnia sa a venit recent la București (sau Budapesta, tot aia), era gata Scutul, practic la inaugurare ca și Cioloș. Proști suntem toți cei care am crezut că fapta noastră bună va rămâne nepedepsită!”, a încheiat fostul premier în aceeași notă ironică.

Referirea la Budapesta nu este întâmplătoare. Adjunctul șefului Pentagonului, Robert Work, cel mai înalt oficial american prezent la ceremonia de la Deveselu, a spus, joi, din greșeală, că a petrecut ceva timp la Budapesta, dar, evident, se referea la București.

Analistul politic Radu Magdin, fost consilier al premierului Victor Ponta, a comentat la Digi24 episodul „marilor absenți” de la Deveselu. El spune că absența președintelui ține mai degrabă de o „opțiune personală”, dar poate fi și o „gândire strategică” în spatele acestei opțiuni. Parteneriatul cu SUA și relația bilaterală sunt oricum foarte puternice și nu aveau nevoie de o anumită simbolistică, a arătat analistul. Urmăriții comentariul în material video de mai sus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri