Ziua în care parlamentarii și-au dat liber la angajat familiile

Data actualizării: Data publicării:
parlament
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Anul trecut, în iunie, se vorbea din nou despre imunitate. Aleşii din toate partidele şi-au unit forţele astfel încât să scape nepedepsiţi dacă şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare. Potrivit proiectului, cei condamnaţi sau cercetaţi pentru conflict de interese erau iertaţi, dacă fapta a fost comisă înainte de 2013.

(Material difuzat în 22 iunie 2016)

306 de voturi pentru și o abținere. Senatorii şi deputaţii au uitat de rivalităţile de partid și au votat cot la cot pentru iertarea colegilor care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare înainte de 2013. Explicaţia lor era că, până atunci, statutul nu interzicea acest lucru. Liderii social-democraţi şi liberali de atunci au părut uimiţi de rezultatul votului.

Sunt neplăcut surprinsă. Atât i-a dus capul. Mai mult nu am ce să comentez. O să-i întreb pe cei doi lideri de grup de la noi”, spunea în 22 iunie 2016 Alina Gorghiu

Îmi asum că nu am fost atent. Mi se pare un demers nefericit. Nu văd ce efecte pot să aibă, doar subiecte de discutie”, a fost reacția lui Liviu Dragnea, preşedintele PSD.

Unul dintre cei care au votat pentru adoptarea legii este Marian Neacşu, secretarul general al PSD. El a fost condamnat definitiv la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru că şi-a angajat fiica la biroul lui parlamentar între 2009 şi 2013.

„Această lege de intepretare nu influenţează cu nimic situaţia mea juridică. Nu voi putea candida”, susţinea Marian Neacşu.

Liberalul Mihăiţă Calimente şi-a angajat şi el fiul la biroul parlamentar.

„Ne-am trezit peste noapte că suntem vinovaţi pentru că s-a modificat o lege în 2013. Din punct de vedere moral, nu ştiu, putem interpreta că legea interpreta dreptul la muncă şi să interzici dreptul la muncă, din punct de vedere moral, nu e normal”, a explicat Mihăiţă Calimente.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate spunea că deciziile ANI nu ţin cont de Statutul parlamentarilor, ci de alte legi aflate în vigoare.

„Ne aşteptăm ca în cele 30 de cazuri pe care le avem în prezent pe rol în diferite stadii de judecată probabil că va fi invocată această chestiune. Bătălia se va duce în instanţele de judecată”, spunea în iunie 2016 Bogdan Stan, preşedintele ANI.

Experţii în drept constituţional văd o singură cale de rezolvare a acestui conflictul dintre Parlament şi Agenţia de Integritate.

„Ce poate face ANI? Singura problemă care se pune este a unui conflict de natură constituţională, pe care să-l discute Curtea Constituţională, dar chiar şi în această ipoteză cred că sunt mici şanse de reuşită”, spunea Ioan Stanomir, profesor drept constitutional.

În situaţie de conflict de interese după ce şi-au angajat rudele au fost găsiţi peste 50 de parlamentari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri