Preţul mieilor este în scădere

Data publicării:
miei

Masa de Paşte ar putea fi mai puţin costisitoare. Mieii sunt mai ieftini decât anul trecut, aşa că numărul românilor care îşi vor permite preparate tradiţionale va fi mult mai mare. Preţul mic este însă în dezavantajul crescătorilor de animale, care se plâng şi că nu vor putea vinde nici măcar peste hotare. De la începutul lunii, exporturile către Israel au fost blocate.

Cu trei săptămâni înainte de Paşte, preţul cărnii de miel este cu cel puţin doi lei mai mic faţă de anul trecut. La export, kilogramul de carne de miel ajunge, în viu, la 9 lei, iar pe piaţa din ţară, la 12 lei.  Deşi preţurile au scăzut faţă de anul trecut, cumpărători tot nu sunt. Crescătorii spun că afacerile le merg prost fie că vând pe Internet, fie direct de la stână.

Pe anunţ scrie 11 lei. Atât cer pe kilogram. Depinde de la ce categorie de kilograme cumpăraţi. Preţul e negociabil, acum aşteptăm oferta”, a spus un vânzător.

Văd că bate la 9 lei acum, cine-i preia pentru export. (Reporter: De ce credeţi că preţul e mai mic faţă de anul trecut?) Păi, pentru că este ofertă şi nu-i cerere”, a spus și președinte Asociației „Miorița Bihoreană”, Nicolae Herdean.

Problema crescătorilor nu este doar preţul mici, dar au şi prea mulți miei pentru câţi cumpărători există.

Ne-am făcut vadul aici în sat, oamenii ne ştiu şi din vorbă în vorbă, mai vin pe la noi, mai trec pe lângă stână, noi îi notăm pe un caiet şi la Paşte vin şi îi aleg mielul şi ne înţelegem la preţ. Fiind atâţia miei şi normal că preţul va fi mai mic. Nu oricine are miei mari pentru Paştele acesta, mieii sunt mici, nu toată lumea o să vândă pentru că un miel de 7-8 kg în carne nu e rentabil să îl vinzi”, a explicat Mircea Belea, crescător de ovine.

Subiectul a fost abordat si de ministrul Agriculturii, la Digi24. Întrebat dacă de Paște vom avea, pe masă, miei românești, Petre Daea a dat asigurări că da.

„Vom avea miei româneşti şi mulţi şi chiar mulţi”, a spus ministrul.

Cu o piaţa internă în scădere, crescătorii îşi puneau speranţele în cumpărătorii din Israel, dar pe 3 martie, autorităţile din această ţară au interzis importul de miei din România.

„Au fost unele neconformităţi de bunăstare a animalelor, România le-a remediat, aşteptăm noi comenzi”, a spus Dumitru Mureșan Salo, șef serviciu la DSV Bihor.

Doar că timpul rămas până la Paşte este prea scurt pentru ca exporturile de miei să fie reluate şi afacerile crescătorilor salvate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri