Rată de promovare de 24%, în sesiunea a doua a Bacalaureatului

Data actualizării: Data publicării:
Girls At Edgbaston High School Receive Their A'Level Results

Ministerul Educaţiei a publicat, luni, rezultatele sesiunii a doua a examenului de Bacalaureat, rata de promovare, la nivel naţional, înainte de contestaţii, fiind de 24 la sută.

La nivelul întregii ţări, 24 la sută dintre candidaţii care au participat la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului au promovat examenul, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS), Mirabela Amarandei.

MENCS a publicat, luni, rezultatele sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat, pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Contestaţiile pot fi depuse până la ora 20.00. După soluţionarea acestora, rezultatele finale vor fi afişate în 1 septembrie.

A doua sesiune a examenului de Bacalaureat a început în 16 august, cu probele orale şi de competenţe. Pentru susţinerea examenului s-au înscris 42.261 de candidaţi, dintre care 27.848 au absolvit liceul în acest an, iar 14.413 sunt din promoţiile anterioare.

În prima sesiune a examenului de Bacalaurat au fost declaraţi respinşi 41.037 de candidaţi, din toate promoţiile.

Absolvenţii de liceu promovează examenul de Bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, mai multe condiţii:

- au susţinut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale şi au obţinut unul dintre nivelurile de competenţă - experimentat, avansat sau mediu;

- au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea;

- au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat.

Bacalaureatul poate fi susţinut fără taxă de cel mult două ori. Candidaţii care se prezintă la examen pentru a treia oară cel puţin au plătit o sumă stabilită diferenţiat, în funcţie de numărul probelor la care se prezintă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri