Cum recunoşti un narcisist. Simptomele unei tulburări grave

Data publicării:
narcis

Folosim, cu uşurinţă, pecetea de narcisist. În realitate, acest termen denumeşte o boală deloc de neglijat. Persoanele cu această afecţiune au o imagine distorsionată asupra sinelui şi sunt capabile să-şi facă mult rău emoţional.

Cu toţii cunoaştem legenda tânărului Narcis, care a murit înecat după ce s-a îndrăgostit de propriul chip. În spatele mitului se află însă o boală serioasă, spun specialiştii.

Persoana are o stimă de sine exagerată, are o credinţă de cele mai multe ori nejustificată că este o persoană de importanţă sau prin intermediul căreia se realizează lucruri importante”, spune dr. Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatrie.

Deseori, narcisiştii nu procesează corect informaţia emoţională. Majoritatea nu au foarte mulţi prieteni.

Sau dacă au, ajung la un moment dat să-i alieneze, pentru că sunt veritabile sugative emoţionale. Ceea ce primesc ei în relaţiile lor interpersonale gândesc şi analizează că este insuficient faţă de meritul lor personal”, explică medicul.

În medii controlate, precum penitenciarul, tulburarea de personalitate narcisică este uşor de diagnosticat. Nu la fel stau lucrurile în mod obişnuit.

Narcisistul este mult prea bun, mult prea sănătos, mult prea viguros să ajungă vreodată la medic sau să creadă că felul lui de-a fi este o sursă a problemelor”, spune Gabriel Diaconu.

Narcisismul patologic este asociat frecvent cu agresivitatea, inclusiv violenţa domestică, sau chiar cu crime.

Narcisismul malign este cel care face criminalul să devină criminal în serie şi să nu se oprească la o singură faptă de violenţă”, adaugă medicul.

De tratament se ocupă specialiştii în psihanaliză şi psihoterapie. Se concentrează pe felul în care pacientul interacţionează cu lumea şi capacitatea lui de adaptare, nu pe schimbarea personalităţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri