Depresia poate fi diagnosticată cu ajutorul unui test online

Data actualizării: Data publicării:
Winter Blues Beckon As Daylight Hours Foreshorten

Depresia, una dintre cele mai des întâlnite tulburări psihice, poate fi diagnosticată printr-o aplicație online, lansată pe site-ul Institutului de Psihiatrie din Iași. Pentru a veni în sprijinul celor care au o reticență faţă de medici, există acum un chestionar online și în funcţie de punctajul obţinut, evaluarea îndrumă pacienții spre ajutor specializat.

În 11 paşi, într-un test online, oricine poate afla dacă suferă sau nu de depresie. De multe ori, pacienții ajung la medicii specialiști în momentul în care sunt în stadiu avansat, pentru că le e teamă de doctori sau nu recunosc că ar putea suferi de o afecțiune psihică.

„Simţeam că nu mai am putere, îi spusesem și soţului meu că eu vin în ţară să mă tratez, că ceva nu e bine cu mine,” povesteşte o pacientă.

Testul poate fi completat sub anonimat.

„În urma analizei periodice, noi vom veni cu exemplificări și cu explicații vis-a-vis de ceea ce înseamnă tot ceea ce ei prezintă în acele chestionare, prin articole de natură științifică, încercând să explicăm semnificația acestor simptome,” precizează dr. Gabriel Oprișanu, manager Institutul de Psihiatrie Socola Iași.

Aplicația nu a costat, a fost făcută pro bono. Avem o inițiativă locală, împreună cu câțiva prieteni, cu care încercăm vara asta să ajutăm câteva școli și spitale,” spune Andrei Frântu, IT-ist.

Specialiștii susțin că pe termen lung persoanele depresive care nu se tratează pot ajunge chiar și la suicid, iar acest test este în beneficiul lor.

Sunt mai sinceri, pentru că pacientul face singur chestionarul, acasă, în fața unui laptop, și în momentul în care sunt doar ei și această platformă automat fiecare vrea să își evalueze simptomele pe care le resimte,” explică dr. Petronela Nechita, medic specialist psihiatru Institutul de Psihiatrie Socola Iași.

Evaluarea online pregătește, practic, posibilii pacienți pentru întâlnirea cu medicii.

Aplicația online, care poate fi găsită pe site-ul instituției, a fost lansată pe 15 februarie, iar de atunci peste 2.500 de oameni au completat chestionarul. Dintre aceştia, în jur de 20 și-au programat deja un consult la un medic psihiatru.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri