În România, cancerul se tratează după luni de aşteptare

Data actualizării: Data publicării:
aparat radioterapie

Încercare grea pentru pacienţii loviţi deja de o boală cruntă. Doar unul din cele trei aparate de radioterapie de la cel mai mare spital oncologic din ţară mai funcţionează. La Institutul Oncologic Bucureşti, un aparat este în revizie, iar un altul s-a stricat recent. Bolnavii sunt nevoiţi să aştepte chiar şi câteva luni pentru tratamentul vital.

La Institutul de Oncologie de la Fundeni sunt trei aparate de radioterapie. Însă unul din ele, vechi de 15 ani, este defect de câteva săptămâni, iar altul este în revizie în această perioadă. Prin urmare, doar unul poate fi folosit în acest moment.

Sute de pacienţi diagnosticaţi cu cancer s-au înscris pe liste şi aşteaptă tratamentul vital. Soţul Georgetei Andronie este unul dintre ei. Aşteaptă de două săptămâni o programare la institutul de la Fundeni. Soţia lui povesteşte că a bătut deja la uşile mai multor spitale.

Am fost la Colţea, nu am reuşit, am venit aici. La Elias aparatul ars, la Militar serverul defect şi am venit aici. Pentru asta am fost programată, dar acum aparatul este defect”, spune soţia unui pacient.

Sunt 3.000 de bolnavi care fac radioterapie anual la Institutul de Oncologie din Bucureşti, iar durata de aşteptare poate ajunge chiar şi la câteva luni.

Noi rezervăm, tratamentele zise paliative sau simptomatice, pentru acest aparat şi acest tip de tratament reprezintă undeva la 40% din totalul pacienţilor care ni se adresează. Am lucrat şi 16-20 de ore din cele 24. Uzura lui este considerabilă”, afirmă Mircea Savu, medic primar oncolog radioterapeut la Institutul Oncologic București

Reprezentanţii spitalului nu ştiu când va fi din nou fucnţional aparatul stricat. Spun însă că piesa va fi înlocuită curând.

„Aceste defecţiuni nu fac decât să pericliteze viaţa pacienţilor. Întotdeauna ar trebui să avem o rezervă, dar noi nu avem nici aparatele necesare să acopere nevoia din România”, declară Cezar Irimia, preşedintele Alianței Pacienților Cronici.

În Bucureşti sunt şase spitale în care se face radioterapie, iar în ţară doar în unităţile medicale din oraşele mari. O alternativă sunt clinicile private, unde tratamentul este decontat de stat.

Consultaţiile se plătesc însă şi pot ajunge chiar şi la 700 de lei.

Aşa se face că doar unul din patru pacienţi care au nevoie de radioterapie are acces la tratament, arată statistcile oficiale. În primele nouă luni ale acestui an au fost tratate 13.000 de persoane.

Banii sunt suficienţi. Nu vom ajunge să îi utilizăm chiar pe toţi pentru că capacitatea de tratare prin radioterapie în România este limitată şi aparatele de Radioterapie sunt încărcate la maximum”, spune Augustus Costache, purtător de cuvânt CNAS.

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a alocat anul acesta 150 de mil de lei pentru Programul Naţional de Radioterapie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...