Medicii români învaţă să facă operaţii de la americani

Data actualizării: Data publicării:
medici operatie

Medicii români învaţă să facă operaţii pe inima copiilor de la doctori americani. Se întâmplă în noua secţie de chirugie cardiacă de la Spitalul Grigore Alexandrescu, care a fost inaugurată la sfârşitul verii. Primii 8 copii au fost operaţi săptămâna aceasta de echipa formată din specialişti americani şi români. Cel mai mic pacient are 11 luni, iar cel mai mare 16 ani.

Poveştile micilor pacienţi sunt impesionante. Miruna are 13 ani şi de-abia acum a fost diagnosticată cu un defect septal atrial. Cu alte cuvinte are o gaură în inimă - o are încă de la naştere, dar cum niciodată nu a făcut analize amănunţite, nimeni nu a ştiut de această afecţiune.

Carmen Muraga, mamă: „Inima se mărea şi putea fi un om bolnav toată viaţa. Acum e bine, la început i-a fost frică, s-a dat curajoasă, dar când a ajuns în sala de operaţii, s-a gândit la mai multe.”

Însă prezenţa în echipă a medicilor americani le-a dat amândurora curaj. Încrezători s-au simţit şi cardiologii români.

Cristina Olteanu, medic primar cardiolog la spitalul Grigore Alexandrescu: „Momentul de cumpănă a fost ieri, cel de-al doilea pacient, la care ne pregăteam practic să închidem, se face un control şi o verificare a corecţiei pe care am făcut-o şi am avut surpriza sa mai fie un mic defect rezidual şi practic a trebuit să reînceapă procedura.”

Profesorii americani spun că asemenea momente pot apărea la orice operaţie şi că au fost impresionaţi de colegii români.

Dr. Harm Velvis, cardiolog din SUA: „Visul nostru este ca medicii, chirugii şi asistenţii din România să poată face o intervenţie chirurgicală cardiacă completă. Motivul pentru care suntem aici este să le dăm startul, să îi ajutăm cât putem de mult, să îi învăţăm.”

Americanii au promis că se întorc la anul, în ianuarie. Dar luna viitoare este rândul unor specialişti din Israel să vină la Spitalul Grigore Alexandrescu, să coordoneze alte intervenţii. Iar de la anul, managerul Dan Enescu speră ca echipa spitalului să fie pregătită să salveze inimi de copii fără ajutor din străinătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri