Zeci de copii ar fi luat rotavirus din Spitalul de Pediatrie Iași

Data actualizării: Data publicării:
manute copil

Acuzaţii grave la adresa cadrelor medicale de la Spitalul de Pediatrie din Iaşi. 24 de copii internaţi acolo s-au îmbolnăvit cu rotavirus, iar părinţii spun că de vină e lipsa dezinfecţiei în saloane. Direcţia pentru Sănătate Publică a început o anchetă şi inspectorii spun că, foarte probabil, vor da un avertisment în acest caz. Asta, deşi boala poate fi fatală.

Raluca e din Suceava şi a ajuns, pe 19 decembrie, cu băieţelul de doi ani la Spitalul de Pediatrie din Iaşi. Copilul avea febră 40 de grade şi amigdalită. La cinci zile după internare, starea lui de sănătate s-a înrăutăţit.

Mă cheamă doctoriţa să-mi spună că copilul a fost infestat cu virusul, cu Rotavirus. Sunt foarte revoltată având în vedere că la spital, când eu m-am internat, m-am internat într-un salon cu şapte paturi şi toate paturile erau ocupate cu aceeaşi problemă”, povestește Raluca Bițică.

Şi alţi părinţi, aflaţi în aceeaşi situaţie, spun că de vină e lipsa de igienă din spital.

Nu se dezinfecta nimic. Asta vreau să spun. Pe măsuţa pe care se consultau copiii nu era schimbat nimic, eu nu am văzut să şteargă vreodată ceva. De aceea sunt sigură că acest virus a fost luat de acolo”, spune o altă mămică.

Îmi e greu să cred că pot fi asemenea acuzaţii că nu s-a făcut dezinfecţia. Medicul epidemiolog şi în momentul de faţă verifică aceste aspecte”, a declarat Radu Terinte, managerul Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria" din Iaşi.

Verificări a făcut şi Direcţia de Sănătate Publică.

În urma anchetei, au fost constatate 24 de confirmări de infecţii cu Rotavirus, infecţii care au fost confirmate în cele şase clinici, două secţii”, confirmă dr. Liviu Stafie, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Reprezentanţii DSP spun că dacă acuzaţiile părinţilor se confirmă, vor da un avertisment conducerii spitalului şi vor face recomandări privind dezinfecţia.

Infecţia cu Rotavirus poate duce la deshidratare severă, iar în lipsa unui tratament eficient, poate fi letală. Există un vaccin pentru prevenirea Rotavirusului, dar nu face parte din schema gratuită. Costă în jur de 300 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...