Bebeluş cu boală rară, îmbolnăvit în spitale

Data publicării:
COPIL SPITAL
In the hospital.

Cazul unui bebeluş care suferă de o boală genetică rară scoate în evidenţă slăbiciunile sistemului de sănătate din România. A fost nevoie de zeci de vizite la doctori şi spitale din trei oraşe pentru un diagnostic corect. Doar că acesta a venit cu preţul contractării a două infecţii nosocomiale. Iar acum viaţa copilului e pusă în pericol de o pneumonie, pe care, iniţial, doctorii au confundat-o cu o răceală uşoară.

Andreea Auner a adus pe lume un băieţel, în urmă cu şapte luni. Femeia, care lucrează la Serviciu de Ambulanţă Sibiu, şi-a dat seama că e ceva în neregulă. Spune că bebeluşul era foarte apatic. A fost la zeci de medici din oraş şi a primit tot atâtea diagnostice diferite. Printre acestea, şi cel de displazie de şold.

Andreea Auner, mama copilului: „Era hamul ce aducea genunchii la piept... Alt medic a zis: nu îl mai chinui, că nu are nimic. M-am dus la medicul de familie, i-am zis: doi specialiști se bat cap în cap, eu pe cine să cred? A dat din umeri.”

Când bebeluşul avea deja patru luni, medicii de la Spitalul pentru Copii din Cluj-Napoca au stabilit de ce suferă - amiotrofie spinală. Este o afecţiune genetică, o boală degenerativă care afectează neuronii din măduva spinării, cei care coordonează mişcările. Muşchii nu mai sunt solicitaţi şi se atrofiază. Statistica spune că, anual, în România se nasc 20 de copii cu această boală.

Adela Mohanu, reporter Digi24: „Primele semne de pneumonie au apărut în luna august. Mama bebelușului spune ca niciun medic din Sibiu nu a luat în serios boala şi că i s-a spus că problemele au apărut de la creșterea dinților sau de la o ușoară răceală.”

Acum o lună, băieţelul a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean din Sibiu. A fost transferat cu elicopterul la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, unde analizele au arătat că are două bacterii periculoase: piocianic si klebsiela.

Andreea Auner, mama copilului: „Copilului i-a ieşit un Pioceanic din secreţia din nas. Doamna doctor a recomandat un antibiotic ce nu se găseşte la noi în ţară. L-am comandat. La noi nu există reactivi să se vadă în laborator dacă e eficient sau nu. I-a ieşit şi o klepsiela.”

Oana Mărginean, şefa Clinicii de Pediatrie SCJU Târgu Mureş: „Are un prognostic prost. A venit intr-o stare extrem de gravă.”

Dacă va reuşi să învingă pneumonia, viaţa bebeluşului ar putea să depindă de un tratament experimental care se face în Franţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri