Case cumpărate cu bani virtuali

Data publicării:
bitcoin moneda virtuala

Tranzacţii reale cu bani virtuali. Două familii din Cluj şi-au cumpărat locuințe într-un complex aflat încă în construcție şi au plătit o parte din sumă în ilcoin, o nouă monedă virtuală, relatează Digi24.

Cele două apartamente au fost achiziționate în proporție de 40% cu monede virtuale, iar restul de plată a fost achitat în euro. Cumpărătorii aveau de ceva timp conturi de economisire în aur la o firmă din Germania, de unde au primit și monedele virtuale pe care le-au valorificat acum. Aceeași firmă și-a lansat și în România o platformă, în februarie.

„Am mai dat cash 26.000-27.000 de euro, diferența până la 45 a fost plătită cu ilcoin la cursul zilei. Vreau să amintesc de un director de bancă din Germania spunea că în maxim zece ani nu vor mai exista bani fizici, astfel am ales să achiziționăm, să tranzacționăm produse și servicii cu astfel de monede”, spune Dorel Oltean – cumpărător.

„Cunosc moneda din septembrie, am văzut că sunt potențiali cumpărători de apartamente care dețin această monedă și am decis să fac această vânzare. Cu cât ajunge la mai multe persoane această monedă va crește valoarea ei”, spune Aurel Ignat, constructor.

„În 2016 era undeva la 50 de cenți, iar astăzi este 1,24 euro . Prețul are legătură doar cu cererea și oferta. Cu cât este cererea mai mare, cu atât prețul automat crește”, spune Okos Levente, deținător de monedă Ilcoin.

Deși pentru România par a fi o noutate, tranzacțiile cu monede virtuale sunt destul de frecvente în străinătate. La Cluj, tranzacția s-a desfășurat în prezența unui notar. Avantajele sunt semnificative, însă riscurile apar pentru că moneda nu este reglementată în vreun fel.

Banca Naţională vine și ne spune că nu este nici valută, nici leu. Nu avem legislație, totuși sunt firme private care își asumă riscul înregistrarea pe cont propriu. Riscurile sunt legate de faptul că nu este reglementat, nu avem supraveghere, nu se știe de unde provin banii”, afirmă Cecilia Ianachis - expert contabil .

În urmă cu doi ani, un arădean a făcut o tranzacție asemănătoare, însă cu M-coin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...