Copil de 7 ani, în stare gravă după o îmbrânceală la școală

Data publicării:
balustrada

Anchetă la şcoala din Costeşti, judeţul Argeş, după ce un elev de 7 ani a ajuns la spital cu ruptură de rinichi. Băiatul a fost operat de urgenţă. Părinţii spun că acesta a fost împins în joacă, de un coleg, în colţul unei balustrade de beton. Directoarea nu crede însă că elevul s-a rănit la şcoală. Poliţia şi Inspectoratul Şcolar Argeş fac verificări în acest caz.

Băiatul de 7 ani era era în pauză, se juca cu alţi colegii şi, spune el, a fost împins în colţul balustradei de beton. Timp de două ore, cât a mai rămas la şcoală, copilul s-a plâns de dureri de burtă, dar, pentru că medicul lipsea, a fost trimis acasă. Abia seara, după ce a leşinat, părinţii l-au dus la spital şi au aflat diagnosticul. A fost băgat direct în sala de operaţie iar intervenţia chirurgicală a durat mai bine de 6 ore.

S-a practicat nefrorafie, adică sudura rinichiului. Este un traumatism abdominal, posttraumatic. (Reporter: Se putea întâmpla de la o simplă îmbrâncitură, fără să cadă?) Din afirmaţiile aparţinătorilor, familiei, a fost în urma unui impact cu un corp dur”, a declarat Adina Enescu, directorul Spitalului de Pediatrie.

Directoarea şcolii refuză să creadă că elevul s-a lovit atât de tare în unitatea de învăţământ. Mai ales că niciun profesor de serviciu şi niciun copil nu a văzut nimic.

„La înălţimea mea, abia eu ajung. Aveam două cadre didactice de serviciu în careu. Erau primele cadre didactice care ar fi trebuit sa observe și să sesiseze acest aspect. A spus că-l doare burtica pentru că a fost îmbrâncit de către un alt copil. De la a-l durea burtica şi până a ajunge la o intervenţie chirurgicală de urgenţă...”, a declarat Daniela Irimia, directorul școlii.

Pentru a lămuri cazul, doctorii au apelat la poliţişti.

„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe și se continuă cercetările pentru a se stabili împrejurările în care copilul a fost rănit”, a declarat Mădălin Zamfir, purtător de cuvânt IPJ Argeş.

Şi Inspectoratul Şcolar a deschis o anchetă în acest caz.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri