Cu țigara pe uliță. Efectele legii antifumat la cârciuma din sat

Data publicării:
fumatul pe ullita

Comuna Botoroaga, judeţul Teleorman. Pe pereţii cârciumii din sat stă mare scris Fumatul interzis”. Că vrea sau nu, nea Costel trebuie acum să îşi bea berea afară, dacă simte nevoia să fumeze şi o ţigară, lucru care îl revoltă profund.

- Care nu fumează să ducă dracu pe stradă în partea aia.

- Păi cel care nu fumează nu are şi el voie să bea o bere?

- Păi să îşi ia berea cu el să se ducă acolo aşa.

Nu toţi colegii de pahar sunt de acord. Nea Ilie de pildă, fumător şi el, pare să aibă mai mult respect faţă de cei care nu au acest obicei.

- Înăuntru nu este bine. Afară da, pot să fumeze cât or vrea, dar înăuntru, nu.

- Deci dumneavoastră, fumător fiind, ziceţi că nu e bine.

- Nu, când intram, ieşea ca pe coşul casei fumul când deschideam uşa.

În toiul discuţiei, domnul din imagine îşi dă seamă că legea antifumat îi creează mari neajunsuri.

- Eu lucrez la o instituţie a statului şi vin la serviciu şi vreau să beau o bere şi vreau să fumez.

- Păi la serviciu să beţi berea?

- Nu, am ieşit din serviciu şi vin încoace.

Puţin mai departe, o altă cârciumă, aceleaşi discuţii. Toţi muşterii de aici se declară nefumărori convinşi, mai ales că amenda pentru fumatul în interior este cât pensia pe o lună.

-La cârciumă aici, când intram, când erau fumători, mă duceam acasă, miroseau şi ţoalele a fum. Este foarte bine.

- Şi acum e mai bine!

- E foarte bine, să nu se mai fumeze în locale, în instituţii sau în astea peste tot. Vrei să bei o bere liniştit, bei o bere, nu să înghiţi fumul ăluia care fumează.

Pe pereţi sunt desenaţi câţiva palmieri. Printre ei, patronul a strecurat şi interdicţia de a se fuma. Nea Marin a renunţat la ţigări încă din 1994.

- De exemplu aici dacă ar fi 20 de clienţi

- Păi s-a fumat aici, bre!?

- Nu s-a fumat mă, eu am zis dacă ar fi să fumeze 10 din 20 sau 5, e fum...

- Ar fi deranjant!

- Cum să nu.

Spune însă că, la vârsta sa, nu se mai teme de nimic...

- Nu m-a deranjat până acum, la 80 de ani, cât aş mai duce-o şi dacă aş fuma...   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri