Facturi de trei ori mai mari la încălzirea cu apă geotermală

Data publicării:
incalzire

Zece mii de oameni din oraşul cu cea mai ieftină gigacalorie din România ar putea plăti facturi de trei ori mai mari la încălzire. Asta dacă noile redevenţe propuse de Ministerul Economiei pentru apa geotermală vor fi aprobate. În prezent, locuitorii din Beiuş, judeţul Bihor, nu plătesc facturi la întreţinere mai mari de 350 de lei. În pericol se află şi staţiunile balneare, care ar putea avea costuri de până la 230 de ori mai mari cu exploatarea apei termale.

Peste 21 de milioane de euro, bani din fonduri europene, au costat forajele de exploatare şi reţele de distribuţie care încălzesc locuinţele din Beiuş cu ajutorul apei geotermale. Localnicii au parte din 2001 de acest sistem, în care gigacaloria este la cel mai scăzut preţ din ţară, de doar 80 de lei.

Marin Alecu, preşedinte asociaţie de locatari: „Un apartament cu trei camere plăteşte încălzirea, numai încălzirea, cam 150 de lei.”

Şi instituţiile depind de încălzirea cu apă geotermală.

Introducerea taxei de 1 euro pe metru cub de apă de geotermală extrasă ar duce la costuri mult mai mari.

Petru Mlendea-Calus, primarul municipiului Beiuş: „Dacă la trei lei se mai adaugă încă 4,6 cât e euro acum, preţul unei gigacalorii nu va mai fi de 80,28 de lei, ci va ajunge undeva să se tripleze la 240 de lei.”

Localnică: „Probabil vor găsi altă alternativă sau se întorc la hornuri şi la sobe, ceea ce nu cred că într-o lume civilizată, în zilele de acum, ar fi chiar binevenit.”

Noile redevenţe vor afecta şi staţiunile balneare, cum ar fi Băile Felix. Acestea ar urma să plătească 2 euro pe metru cub.

Florian Serac, directorul Felix: „Dacă rămân valorile pe care le-au emis în momentul de faţă cei de la ANRM, închidem nu numai noi, toate staţiunile de pe graniţa de vest care utilizează apă termominerală pot să închidă şandramaua pentru că preţul se măreşte de 230 de ori.”

Autorităţile din Beiuş au înaintat o petiţie Ministerului Economiei în care se plâng de intenţia introducerii redevenţelor. Nu au primit niciun răspuns deocamdată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri