Fără lumini, veste reflectorizante sau claxoane. Cum circulă bicicliștii bucureșteni noaptea

Data publicării:
biciclete

Fără lumini, veste reflectorizante sau claxoane. Mulţi dintre bicicliştii bucureşteni uită sau ignoră măsurile obligatorii de siguranţă atunci când merg noaptea prin oraş. Iar atunci când sunt prinși, în loc să-și recunoască vina, fără nicio legatură, le amintesc autorităţilor că nu au piste speciale pe care să meargă.

Regulile există pentru a fi încălcate, le place românilor să spună şi unora dintre bicicliştii bucureşteni să demonstreze.

Pentru a fi vizibile în trafic, noaptea, bicicletele trebuie să fie dotate cu lumină albă sau galbenă în faţă şi roşie, în spate.

Bicicliștii nu au voie să traverseze, pe trecerea de pietoni, urcaţi pe vehicul.

Întrebaţi de ce nu respectă regulile, mulţi se plâng că în oraş nu existe piste special amenajate, ceea ce-i obligă să se descurce cum pot printre maşini.

„Ar fi trebuit să avem mai multe piste ca să ajungem ușor acasă. Mai multe piste, domnilor,” spune un biciclist.

„Chiar acum câteva zile am avut un incident. Din partea dreaptă a făcut stânga și era să-l iau pe capotă,” povestește um șofer.

În luna mai, într-o singură zi, poliţiştii din Bucureşti au amendat peste 200 de biciclişti care au încălcat legea. Bilanţul naţional al controlului a fost de 2.600 de persoane sancţionate, dintre care 122 erau în stare de ebrietate. De la începutul anului au avut loc peste 300 de accidente grave în care au fost implicaţi biciclişti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri