Fetița din Siria care a câștigat un concurs de limba română

Data publicării:
suri din siria

Acum trei ani, şi-au urcat speranţele pe o barcă şi au plecat departe de războiul din ţara lor. Suri, în vârstă de nouă ani, şi familia ei au fugit unde au văzut cu ochii, în căutarea unei vieţi mai bune. Acum, familia Bakir duce un trai liniştit în România pe malul mării, iar cei doi copii învaţă şi se joacă departe de explozii şi frică. Suri a învăţat româneşte atât de bine, încât a luat şi un premiu pentru asta. Iată povestea lor.

Suri are 9 ani şi este în clasa a treia, la școala nr. 39 din Constanţa. Deşi româna nu este limba ei maternă, ştie s-o citească bine. Ea, fratele ei Oali şi părinţii lor au fugit din calea războiului care le distruge ţara de şase ani încoace. De trei ani se simt în siguranţă în Constanţa. Poate într-o zi se vor simţi şi acasă.

„Viaţa în Siria era insuportabilă, copii nu mai aveau copilărie, ne era foarte frică şi nu puteau să coboare să se joace, nu aveam curent”, afirmă Amira Abo Bakir, mama copiilor.

Amira spune că aici viaţa e frumoasă şi liniştită. Copiii s-au integrat în societate, şi-au făcut prieteni, iar Suri chiar a câştigat şi un premiu la un concurs naţional de limba română.

-M-am gândit că pot să fiu mai bună şi să câştig.

-Şi ai câştigat un premiu?

-Da.

-Cum e să participi la concursuri în limba română când tu vii din Siria?

-Păi, uşor.

Fratele ei, Oali, are 8 ani şi este mai timid. Se bucură că aici poate să meargă la plajă şi că a scăpat de război. A învăţat limba română la fel de repede ca sora lui.

Învăţătoarea copiilor spune că cei mici s-au adaptat repede.

În ultimul an, 38 de copii refugiaţi s-au înscris în învăţământul primar constănţean. În şcolile din judeţ învată peste 80 de copii de diferite naţionalităţi. Cei mai mulţi sunt sirieni şi chinezi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri