VIDEO. Cea de-a șaptea zi de proteste în România

Data actualizării: Data publicării:
protest crop

Strada n-a cedat nici ieri. A fost a şaptea seară de proteste şi în Bucureşti, şi în alte oraşe din ţară. În Piaţa Victoriei s-au strâns din nou cam 25 de mii de oameni care au cerut demisia Guvernului. Abrogarea ordonanţei care modifică semnificativ Codul Penal nu e suficientă, spun demonstranţii. Ei sunt decişi să vină în piaţă zi de zi, până când Cabinetul Grindeanu va pleca, relatează Digi24.

Piaţa Victoriei s-a luminat din nou, puţin după ora 21:00. Zeci de mii de oameni şi-au aprins simultan lanternele de la telefoanele mobile. Pe lângă acest moment impresionant, protestatarii au venit şi cu mesaje puternice, destinate guvernanţilor.

Mii de oameni au ieşit în stradă la Cluj, Sibiu, Iaşi sau Oradea. Demonstranţii s-au strâns în centrul oraşelor sau au mărşăluit pe bulevardele importante, în ciuda vremii nu tocmai prietenoase.

Opt mii de oameni au ieşit în stradă la Cluj Napoca, în cea de-a şaptea seară consecutivă de proteste.

Punctul de întâlnire a fost, ca de obicei, Piața Unirii, de unde manifestanţii au plecat apoi în marș pe principalele artere.

Cinci mii de oameni s-au adunat în Piaţa Victoriei din Timişoara, unde au cântat şi au scandat.

Tot cinci mii de oameni au ieşit în stradă şi la Sibiu.

Cea de-a şaptea zi de proteste a adunat în centrul Iaşiului trei mii de oameni.

Mergem înainte până când obținem ceea ce vrem. O Românie mai bună, mai corectă, mai plină de moralitate”, afirmă o protestatară.

Şi braşovenii au protestat din nou. De data aceasta, au fost peste o mie de oameni în faţa Prefecturii, care au continuat manifestaţia în Piaţa Sfatului.

Prefectura a fost locul de întâlnire şi pentru cei aproximativ 1.000 de locuitori din Constanţa care au ieşit în stradă.

Aproximativ 300 de persoane au manifestat luni seara şi în Piața Unirii din Oradea. Oamenii spun că actualul guvern, dar și Partidul Social Democrat au înșelat grav încrederea populație.

Şi la Alba Iulia, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor, s-au adunat câteva sute de persoane care au pornit în marș pe străzile principale ale orașului.

Dorim demisia guvernului. Noi nu mai avem încredere în ei”, spune un protestatar.

La Arad, protestatarii s-au adunat pe platoul din fata Primăriei, de unde au plecat în marş pe bulevardul din centrul oraşului.

Am participat şi la Revoluţie. Acest steag este de 27 de ani. E steagul original care îl păstrez şi nu credeam că o să mai fi nevoie să vin cu el în piaţă vreodată”, povestește un bărbat.

La protestul de aseară din centrul Craiovei au participat aproximativ 500 de oameni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri