Incendiatorul din Galați este fiul unui medic

Data actualizării: Data publicării:
incendiatii

Bărbatul care a recunoscut în faţa anchetatorilor că a dat foc unor oameni ai străzii din Galați a fost arestat preventiv. Are 49 de ani şi este fiul unui medic, fost director de spital din oraş. Bărbatul spune că s-a răzbunat pentru că una dintre victime i-ar fi furat niște haine.

Bărbatul acuzat că, în urmă cu aproape o săptămână, a incendiat doi oameni ai străzii care dormeau într-un adăpost improvizat in Galaţi a fost arestat prevenitv pentru tentativă de omor.

Cadrele surprinse de o cameră de supraveghere arată cum unul dintre cei doi bărbaţi reuşeşte cu greu să scape din vâlvătaie. Puţin mai târziu, şi cea de-a doua victimă iese din flăcări.

A aprins pe deplin conștient hârtiile de ziar și le-a pus pe cele două victime pentru a da foc. (Reporter: Știa că sunt victimele acolo, sub cartoane?) Da, știa, verificase, a știut că sunt acolo și a aprins acele hârtii cu o brichetă pe care o avea asupra sa”, spune Liliana Istrate, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați.

Foştii vecini susţin că bărbatul acuzat de tentativă de omor a avut întotdeauna un comportament ciudat.

Nici actualii proprietari ai apartamentului în care a locuit suspectul nu au cuvinte prea bune despre acesta. Ei spun că pe pereți erau simboluri despre care și-au „închipuit că sunt sataniste”.

Bărbatul care a recunoscut că i-a incendiat pe cei doi oameni ai străzii riscă să stea după gratii până la 13 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri