Lecție de voință de la o tânără în scaun cu rotile

Data actualizării: Data publicării:
oana albu

O tânără din Cluj-Napoca refuză să se comporte ca o persoană cu handicap şi să aştepte ajutorul celorlalţi. Imobilizată în scaunul cu rotile, ea s-a angajat într-un supermarket din oraş. Nu înainte să fie refuzată în multe alte locuri, în care handicapul ei a părut mai important decât faptul că îşi dorea să muncească.

„Voință în primul rând. Alegere. Alegere. Schimbarea mentalității... cu una în care alegi să lupți”, dezvăluie tânăra secretul prin care a reușit să se adapteze noii sale vieți.

Un accident a dat peste cap viața Oanei acum șase ani. A încercat să înveţe să meargă din nou, în cârje, dar problemele pe care le avea doar s-au agravat.

„Sunt în scaun cu rotile de aproximativ doi ani de zile. Sunt foarte multe fracturi și masa musculară nu este suficient de rezistentă încât să îmi susțină greutatea corporală”, explică Oana Albu.

Tânăra s-a încăpățânat să își depășească dizabilitatea. Acum, la 32 de ani, este casieră la un supermarket, însă drumul până aici nu a fost ușor. De când a fost țintuită în scaunul cu rotile a tot încercat să se angajeze. Fără succes. Abia în vară a primit o șansă.

„Nu toată lumea angajează persoane cu dizabilități, datorită capacității de muncă, forței fiecărei persoane, care diferă de la individ la individ și da, într-adevăr este primul meu loc de muncă și chiar sunt foarte mulțumită”, mărturisește Oana Albu.

Deși job-ul este o provocare, tânăra s-a adaptat cu ușurință.

„Foarte bine, colegii sunt foarte de treabă, te ajută, m-au ajutat să mă integrez, mă ajută la partea fizică - unde e nevoie să fiu împinsă, să fiu dusă la punctul de lucru”, spune Oana.

„Comerțul e greu, nu-i ușor... a văzut ea. Dar trebuie adaptat. Și se adaptează, să știți, din prima zi. Așa de mulțumită am fost!”, mărturisește mama Oanei, Chiș Pal Viorica.

„Avem șase persoane cu dizabilități angajate și care s-au integrat foarte bine în cadrul echipelor noastre. Oana este una dintre aceste persoane,
este o persoană pozitivă și optimistă și de foarte multe ori ea ne-a încurajat pe noi”, a declarat Dumitrița Sabău, manager relații cu clienții în cadrul supermarketului.

Ambiția tinerei nu se oprește aici. Vrea să-şi continue şi studiile. Absolventă de școală profesională, se pregăteşte să dea bacul, vara viitoare, pentru ca apoi să poată merge şi la facultate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...