O viață normală dincolo de autism

Data publicării:
frati autism

Robert şi Radu sunt gemeni şi au 19 ani. Au fost diagnosticaţi încă de mici cu autism, însă mama lor a refuzat să-i considere bolnavi. Aşa că a încercat să-i integreze cu ceilalţi copii, la grădiniţă şi mai târziu, la şcoală. Nu a fost o misiune uşoară.

Gabriela Plopeanu, mama: „Nu se ştia mai nimic în Braşov despre autism, iar atunci când auzeau că o persoană are autism, din start conceptul era că nu se poate face nimic

Integrarea în învăţământul de masă nu era un moft al mamei. Era o recomandare a specialiştilor, ca cei doi fraţi să ducă o viaţă normală.

Gabriela Plopeanu, mama: „Important era să fie într-un mediu cu copii tipici, ca să poată copia comportamentele, pentru că ei chiar dacă nu arată fizic că se întorc cu faţa spre tine ca să te asculte sau nu imită imediat, dar copiază şi înregistrează ca nişte magnetofoane.”

Radu are o formă mai severă de autism. Deşi de multe ori colegii l-au privit ca pe un caz special, tânărul a mers zi de zi la şcoală. Acum este la Liceul de artă, în clasa a 12-a.

Reporter: Care e ultima pictură a ta, ce-ai pictat ultima dată?

Radu Plopeanu: Portretul.

Robert are un an de studiu în avans. A absolvit în această vară prestigiosul Colegiu Andrei Şaguna din Braşov

Robert Plopeanu: La mate ne-a dat foarte uşor. Cel puţin aşa mi s-a părut mie şi credeam că o să iau 10 cu uşurinţă, sau măcar 9,90.

Reporter: Și cât ai luat?

Robert Plopeanu: 9,65.

Robert se pregăteşte acum să se mute la Cluj. A intrat la Ştiinţe economice, la Babes Bolyai, şi este nerăbdător să-şi cunoască noii colegi de cămin. Tânărul povesteşte că anii de şcoală nu au fost tocmai uşori. Pentru a nu fi marginalizat, unii dintre colegii de liceu nu au aflat de afecţiunea de care suferă.

Reporter: Crezi că dacă ar fi ştiut, ar fi avut un comportament diferit?

Robert Plopeanu: Probabil. Doar poate mai degrabă în sensul rău decât cel bun. Adică m-ar considera un ciudat, sau..."

Psihologii spun, însă, că persoanele diagnosticate cu autism nu trebuie marginalizate.

Diamanta Bulai, profesor psiholog: „Nu este afectată dezvoltarea intelectuală. Au o capacitate de afecţiune deosebită şi nu ar trebui să ne lipsim de potenţialul lor afectiv şi intelectual.”

Potrivit datelor organizatiilor neguvernamentale, peste 30.000 de copii din România au autism.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri