Proiectul civic creat de un român după tragedia din Colectiv

Data publicării:
roman aplicatie code for romania

Dacă vrei, poţi! Cam aşa s-ar putea rezumă povestea lui Bogdan Ivanel, doctor în drept internaţional. El a înfiinţat Code for România, o comunitate de specialişti în IT, design sau ştiinţe sociale care dezvoltă soluţii tehnice pentru problemele civice. Dacă la început au fost implicate doar 4 persoane în proiect, în momentul de faţă sunt peste 500 de voluntari atât din ţară cât şi în diaspora.

Când s-a întâmplat tragedia din Colectiv, Bogdan Ivanel se afla în Olanda unde era stabilit de 10 ani. Avea viaţă pe care şi-o dorea şi niciun gând de a se mai întoarce în ţară. Mobilizarea românilor de după nenorocire l-a făcut să simtă că trebuie să facă ceva pentru România. Aşa că, la sfârşitul anului 2015, a înfiinţat de la distanţă Code for România, o comunitate de specialişti, care vin cu soluţii digitale pentru problemele civice din ţară. Dacă la început i s-au alăturat doar 4 prieteni, în prezent sunt peste 500 de voluntari care lucrează pentru ţară noastră, din toate colţurile lumii.

„Toţi lucrează voluntar, de la câteva ore pe săptămâna până la câteva zeci de ore pe săptămâna, în funcţie de disponibilitate. Şi deşi se numeşte Code for România, comunitatea nu e doar de ingineri, dezvoltatori sau oameni din IT. Avem oameni din IT, designeri, specialişti în comunicare, experţi în ştiinţe sociale, pentru că nişte oameni de IT de unii singuri nu pot să facă un proiect care să răspundă nevoii sociale- trebuie să aibă şi experţi de partea lor”, spune Bogdan Ivanel- fondator Code for România.

„În momentul de faţă comunitatea cea mai mare este în Bucureşti, dar a doua comunitate ca mărime este în continuare în diaspora, lucrăm pe 11 fusuri orare”, afirmă Bogdan Ivanel- fondator Code for România.

La doar câteva luni după ce a înfiinţat Code for România, Bogdan s-a hotărât să se întoarcă în ţară. De atunci îşi dedică tot timpul acestui proiect şi se întreţine din economiile personale. Ce l-a determinat să facă asta?

„Dacă mă întrebai probabil acum doi ani sau 1 an jumătate dacă m-aş întoarce în România, răspunsul ar fi fost nu. Nu plănuiam nici măcar când a început Code for Romania. Îmi imaginăm că vom avea o creştere destul de lentă, că vom putea lucra şi de la distanţă, din diaspora. Ce m-a făcut să mă întorc a fost faptul că zeci-sute de oameni s-au alăturat proiectului. Zeci dintre ei lucrează 7-8 ore pe zi la un proiect de genul asta. Am fost absolut impresionat şi am zis dacă ei fac muncă asta trebuie să fiu şi eu alături de ei”, afirmă Bogdan Ivanel- fondator Code for România.

„Avem în momentul de faţă în România a două cea mai mare miscare de civic tech din lume şi un mare plus pe care l-am făcut la Code for Romania este să reconectam dispora la efortul care este dus în ţară. Linii de cod se pot scrie de oriunde din lume, grafic design se poate face de oriunde din lume şi oamenii fac asta. Avem sute de voluntari din diaspora şi cred că este un model de urmat”, spune Bogdan Ivanel- fondator Code for România.

Întors în ţară, Bogdan a rămas uimit să vadă că în anul 2015 românii îşi rezolvau problemele... tot la ghişeu. A căutat opţiuni şi şi-a dat seama că soluţii online există, însă sunt prea puţin cunoscute de către cetăţeni. Aşa că a creat CENTRUL CIVIC, o platforma online care să reunească şi să dezvolte toate aplicaţiile şi soluţiile digitale pentru problemele sociale ale românilor.

„În centrul civic se găsesc toate aplicaţiile pe care noi le-am finalizat şi se găsesc restul aplicaţiilor civice, împărţite pe domenii: de la domeniul politic, până la domeniul ecologic, Let's do It România, Uleiosul, până la aplicaţii civice precum Civic Alert prin care poţi să trimiţi sesizări cu probleme pe care le vezi zi de zi pe stradă”, spune Bogdan Ivanel- fondator Code for România.

La platforma Centru Civic lucrează şi Olivia Vereha, un alt voluntar Code for România. Şi pentru ea tot Colectiv a fost momentul în care s-a decis că trebuie să facă ceva.

„Cred că putem să facem o schimbare foarte mare şi suntem într-o zona în care specialiştii sunt aici, au suficient timp la dispoziţie şi suntem într-un punct în care ne-am dat seama că noi pe noi trebuie să ne ajutăm, înainte de a aştepta de celălalt să ne dea ceva de-a gata”, afirmă Olivia Vereha- voluntar Code for România.

Bogdan Vizureanu lucrează în domeniul IT-ului de peste 10 ani. După cele 8 ore de serviciu, el a ales să muncească gratuit şi pentru Code for Romania.

„Domeniul IT în România de bine de rău cred că merge cel mai bine şi este plătit foarte ok. Dar la un moment dat factorul acesta finaciar nu mai este suficient şi vrei că la un moment dat ceea ce faci tu să însemne ceva, să îţi vezi şi rezultatele muncii, să vezi cum oamenii beneficiază de pe urmă muncii tale. E o satisfacţie peste ceva financiară, mai ales când cea finaciară este deja oarecum împlinită”, spune Bogdan Vizureanu- voluntar Code for România.

Bogdan a creat MONITORIZARE VOT, o aplicaţie care la alegerile parlamentare din 2016 a venit atât în ajutorul observatorilor de la secţiile de votare cât şi în al cetăţenilor care voiau să facă sesizări. Proiectul lui Bogdan a fost premiat anul acesta la Gala Societății Civile.

„Pentru prima oară la alegerile de anul trecut prin aplicaţia monitorizare vot, observatorii electorali au putut să trimită în timp real prin aplicaţia noastră toate observaţiile din secţia de votare şi s-a putut acţiona în timp real de către ONG-uri şi de către instituţii”, afirmă Bogdan Ivanel- fondator Code for România.

În 2016, Dana Pascu a fost observator la alegeri şi utilizator al aplicaţiei Monitorizare Vot.

„Când m-am înscris observator a fost un gest spontan care m-a făcut să fiu şi foarte speriată. Când am ajuns în secţie de votare şi am văzut cât de complex este procesul, m-a ajutat foarte mult să ştiu că am aplicaţia monitorizare vot şi m-a ajutat că o parte din tensiunea momentului avea să dispară pentru că totul era digital şi atunci am putut să mă concentrez pe a observă ce se întâmplăîn jurul meu în secţia de votare şi să mă folosesc de cele câteva secunde necesare să notez în aplicaţie ce se întâmplă”, povesteşte Dana Pascu voluntar Code for România.

Datorită aplicaţiei, Dana a aflat de Code for Romania. Şi-a dorit să se alăture şi ea tinerilor hotărâţi să aducă schimbarea în România şi de aproape 1 an de zile se împarte între serviciu şi voluntariat. Ce a motivat-o să facă asta?

„La început am fost doar un voluntar implicat care ajută din când în când cu sfaturi şi pe măsură ce am văzut că e nevoie de mine, am ajuns să investesc din ce în ce mai mult timp şi am făcut o natural pentru că mi- am dat seama că de aici îmi iau energie, nu consum energie- asta înseamnă să faci voluntariat pentru un ONG şi asta înseamnă că găseşti un ONG care ţi se potriveşte”, spune Dana Pascu voluntar Code for România.

Un alt proiect al Code for România la care se lucrează în momentul de faţă este Harta  Accesibilității, o platforma care vine în ajutorul persoanelor cu dizabilităţi. De acest proiect s-a ocupat Tudor, un specialist în domeniul IT-ul.

„A fost chiar un challenge pentru mine. Mi-am dat seama că nu ştim mai nimic despre cum trăiesc oamenii cu dizabilităţi în România. Îi cunoaştem doar din statistici, pentru că nu îi vedem pe stradă. Şi am aflat că nu avem ce pune pe o harta a accesibilităţii pentru că nu prea sunt locuri accesibile. Dacă vrem să facem o harta a accesibilităţii pentru persoanele cu toate tipurile de dizabilităţi, nu avem efectiv ce să punem pe ea”, afirmă Tudor Juravlea, voluntar Code for România.

Acum Tudor lucrează la crearea de locuri şi tehnologii destinate persoanelor cu dizabilităţi. Crede că doar noi ne putem ajută şi că este greşit să aşteptăm că statul să facă ceva pentru noi. Şi că el sunt toţi voluntarii de la Code for România, tineri care au credinţă că se mai poate schimbă ceva în România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri