România ocupă ultimul loc în UE la numărul de copii din creşe

Data publicării:
paturi cresa

România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană la numărul de copii care ajung în creşe. Potrivit Eurostat, doar 3% dintre cei cu vârste până la 4 ani sunt în unităţile de îngrijire din administraţia statului. S-a ajuns în această situaţia deoarece, de la an la an, au fost desfiinţate tot mai multe creşe de stat. Grav este că unii dintre părinţii, care nu îşi permit o bonă sau o grădiniţă privată, ajung să-şi abandoneze locul de muncă.

Problema locurilor în creşe se vede cel mai bine în oraşele mari unde şi natalitatea are un procent ridicat. La Cluj-Napoca, Primăria a preluat creşele în 2007, când existau doar 200 de locuri.

De atunci până astăzi, am crescut acest număr în creşele publice la 1000, dar chiar şi în aceste condiţii numărul este insuficient raportat la cereri. Avem în fiecare an circa 2000 de cereri de înscriere a copiilor”, spune Oana Buzatu purtator de cuvânt Primăria Cluj-Napoca.

Nicoleta a căutat cu disperare un loc în creşă pentru fetiţa ei doi ani şi trei luni. A fost refuzată de câteva ori până să primească ajutor din partea primăriei.

„Am depus dosarul la alte două creşe acelaşi motiv, au prioritate copiii care-s născuţi mai repede”, afirmă Nicoleta Cristea.

În unele cazuri, părinţii ajung să-şi abandoneze serviciul, deoarece în lipsa unui loc la creşa de stat nu îşi permit o bonă sau o creşă privată.

„O bona, în Cluj, cred ca este minim 1000 de lei. Ajungi ca tu să muncești ca să plătești bona, ceea ce nu este nici asta neaparat cea mai bună soluție și mulți dintre părinți, multe dintre mame renunță la job”, spune Cristina Grigore preşedinte Asociaţia Părinţilor din România

Situaţia este critică şi la Galaţi, unde sunt 27.000 de copii sub patru ani şi doar două creşe cu 180 de locuri.

„La creşa care este situată în cartierul Ţiglina 1 unde sunt 80 de locuri şi în acest moment ocupate 77 există 5 dosare în aşteptare care vor fi evaluate”, spune Raluca Ardean , purtător de cuvânt Primăria Galaţi.

Situaţia creşelor din România s-a agravat după anii 90, când foarte multe au fost închise. În acest moment mai funcţionează doar 334 de astfel de unităţi în întreaga ţară, care acoperă doar 3% din numărul copiilor care ar avea nevoie. Prin comparaţie, în ţări precum Danemarca, procentul depăşeşte 70%.

(Sursa:Digi24)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri