S-a dat startul la distracția de 1 mai. Cei mai mulți turiști, pe litoral

Data publicării:
plaja_mare_290417_agerpres
FOTO: Agerpres

Trei zile libere. Asta le-a adus românilor sărbătoarea de 1 Mai. Este un weekend prelungit pe care cei care vor distracţie şi l-au programat la mare sau la munte. În total, 60.000 de turişti sunt aşteptaţi în staţiuni, 40.000 dintre ei doar pe litoral. Trenurile care au plecat vineri noapte spre malul mării au fost din nou supraaglomerate, tinerii boemi au mers în picioare să-şi facă antrenament pentru maratonul de dans de pe plajă. Iar cine nu este la distracţie deja, este pe drum sau se pregăteşte de plecare.

plaja_mare_290417_agerpres
Litoralul, destinația preferată de mini-vacanța de 1 mai Foto: Agerpres

Au început oamenii să plece din București. Autostrada 2 începe încet, încet să se aglomereze. În fiecare minut trec între 20 și 25 de autoturisme pe Podul de la Fetești. Pe austostrada Soarelui sunt 25 de echipaje de poliție și multe radare. Polițiștii se așteaptă ca în orele care urmează autostrada să se aglomereze cu cei care pleacă din București cu destinația Constanța. 

La malul mării, deja au început petrecerile. Mii de turişti au sosit încă de ieri pe litoral din dorinţa de-a câştiga o seară în plus de distracţie. Muzica a răsunat în boxe până în zori, iar tinerii n-au ratat ocazia de-a sta pe plajă până la răsărit. 

Citiți și: VIDEO. Primele petreceri pe plaja din Vama Veche

500 de tineri, un singur tren spre mare

Cei care au plecat azi-noapte din Gara de Nord din Capitală au fost atât de mulţi călători încât CFR a ataşat mai multe vagoane la trenul care a plecat în jurul orei trei spre Mangalia. Tinerii au făcut noapte albă şi la Craiova, din dorinţa de a vedea răsăritul de pe plajă, în această dimineaţă. Studenţii n-au fost deranjaţi nici de faptul că au fost nevoiţi să stea în picioare în tren, pentru că locurile fuseseră deja rezervate.

Ora 2.00 dimineața. Gara de Nord Bucureşti. Aproape 500 de oameni, cei mai mulţi dintre ei tineri, au invadat peroanele. Cu toţii au o singură destinaţie - litoralul românesc. Vagoanele au fost tixite cu bagaje şi unii pasageri au călătorit în picioare.

„Foarte aglomerat. Abia am găsit loc la tren și am bilet fără loc. Era singurul tren la care mai puteam să găsesc bilet", a spus un tânăr. 

Trenul care ar fi trebuit să plece din Craiova spre mare la ora 3 dimineaţa a avut întârzire mai bine de 30 de minute, dar nimeni nu a fost deranjat pentru că toată lumea era cu gândul la distracţie. Vacanţa se va încheia pe 2 mai. CFR Calatori a anunţat că până luni vor fi puse în circulație trenuri suplimentare cu peste 8000 de locuri.

De 1 mai în Delta Dunării 

10.000 de turişti sunt aşteptaţi în Delta Dunării. Gazdele au pregătit ciorbă de peşte şi tradiţionalele plachii şi saramuri.

Cetatea Alba Carolina prinde viaţă în acest sfârşit de săptămână. Romani, daci, gladiatori şi dansatoare îi vor purta pe turişti cu 2.000 de ani în urmă. Vorbim de Apulum, cel mai mare festival de reconstituire istorică din ţară, ajuns la cea de-a cincea ediţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri