Spectacol pentru prevenirea consumului de droguri

Data publicării:
arta contra drog

Spectacol pentru prevenirea consumului de droguri, la Palatul Copiilor. Evenimentul a fost organizat de CIADO şi marchează începutul unor serii de spectacole dedicate tinerilor din programul No Drugs Revolution.

Pe scena Palatului Copiilor au urcat Maria Răducanu şi Grigore Leşe.

„Sunt două personalități cu caractere diferite, dar care se completează fabulos, iar asta am vrut în această seară să avem, un eveniment de suflet, într-o societate care trăiește în convulsie”, a spus Gigi Lazăr - președintele CIADO România.

„Eu încerc să-i îndepărtez de lucururile astea mai puțin pozitive pentru tineri și să-i atrag spre muzica asta care astâmpără”, a spus Grigore Leşe.

Peste 200 de persoane au participat la evenimentul organizat de Centrul Internațional Anti-Drog. Printre cei care vor să se implice în proiect se găsesc atât elevi, cât şi părinţi.

Sunt foarte mulţi tineri din rândul nostru, de la liceele noastre, care consumă și am vrea, dacă nu să-i facem să se lase, măcar să aibă niște semne de întrebare”, spune un elev.

Tinerii consumă droguri și noi încercăm să facem nişte evenimente care să le stârnească mai mult curiozitatea despre oprirea şi prevenirea consumului de droguri de la vârstele acestea”, spune un tânăr.

Nu e nimeni de vină, decât societatea, anturajul, eu așa cred, și e păcat de ei”, spune un părinte.

Spectacolul a marcat deschiderea anului cultural „Artă Contra Drog 2017”. La finalul evenimentului, specialiştii CIADO au discutat cu cei prezenţi la spectacol despre educaţie civică şi responsabilitate comunitară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri