Tavan căzut peste pacienţii unui azil de bătrâni: șase răniți

Data actualizării: Data publicării:
tavan azil roman

În România, clădirile cad fără să se zgâlţâie pământul. La nicio săptămână de când un tavan s-a prăbuşit într-un bloc ANL din Botoşani şi a rănit o fetiţă de şase ani, povestea s-a repetat, de această dată la un azil de bătrâni din Roman. Şase oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce bucăţi uriaşe din tavanul încăperii au căzut peste ei.

Alarma s-a dat puţin după ora trei dimineaţa. Erau opt oameni în salon, când o bucată uriaşă din tavan s-a prăbuşit. Grinzi şi bucăţi de tencuială şi de rigips sunt acum împrăştiate peste tot. Paturile au fost distruse, aşternuturile - sfâşiate.

„A pârâit drept la capul meu, a căzut pe mine. Am simţit o grindă şi pământ pe ureche, pe obraz. Pe cea de lângă mine (n.r. pacienta) au scos-o pe geam. Apoi am rămas eu în urmă. Nu mă puteau scoate.”

Marcel Bucur, purtător de cuvânt al ISU Neamţ: „Pompierii au intervenit cu mijloacele din dotare pentru scoaterea persoanei de sub elementele de construcţii prăbuşite, precum şi pentru evacuarea celorlalte persoane aflate în încăpere.”

În total, şase oameni au ajuns la spitalul din Roman. Doi bătrâni au fost răniţi uşor, ceilalţi patru au suferit atacuri de panică.

50 de bătrâni locuiau în azil, majoritatea persoane cu dizabilități. Cei mai mulţi pacienţi plătesc 600 lei pe lună pentru a locui la centru. De cei care nu au niciun venit şi nici rude se ocupă statul.

Ionel Arsene, preşedinţele Consiliului Judeţean Neamţ: „Încercăm acum să găsim soluţii pentru a reloca aceşti bolnavi din acest spaţiu în celelalte centre care aparţin de Consiliul Judeţean Neamţ.”

Laurenţiu Leoreanu, primarul municipiului Roman: „Cei de la patrimoniul Consiliul Judeţean, cu cei de la patrimoniu de la Primărie o să indentifice o clădire care ar putea fie amenajată şi să satisfacă condiţiile.”

Din primele verificări, reprezentanţii ISU spun că grinzile de susţinere au cedat. Imobilul este vechi, a fost construit în 1850 şi este încadrat ca monument istoric. Autorităţile locale susţin că aveau oricum în plan să-i mute pe pacienţi într-o clădire mai sigură.

Cristina Cristea, directoarea centrului de îngrijire: „Clădirea a suportat de-a lungul timpului diferite lucrări de reamenajare şi reparaţii.”

Dar niciodată o reconsolidare totală. O echipă de la Inspectoratul de Stat în Construcţii face acum o expertiză, iar în funcţie de concluzii se va stabili dacă imobilul mai poate fi reconsolidat sau trebuie demolat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Anda Adam a filmat de la etajul 28 furtuna din Dubai și străzile inundate pe care oamenii și-au abandonat...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Ryan Reynolds, cuvinte emoționante pentru Michael J. Fox, care suferă de Parkinson: „El cade mult pentru că...