Tinerii pot primi teren gratuit de la primărie pentru a-şi construi o casă

Data publicării:
terenuri

Parlamentarii vor să vină în ajutorul tinerilor care nu au o locuinţă. Un parlamentar PMP propune o lege care să permită primăriilor să achiziţioneze terenuri pe care ulterior să le dea, gratuit, celor care vor să îşi construiască o locuinţă. Este de fapt o modificare a unui act normativ care deja există, dar care de multe ori nu se poate aplica.

Flavius George Socolo se va muta curând în casa visurilor sale după ce a reuşit să obţină un teren de la primăria Timişoara. Tânărul de 21 de ani a aflat că poate beneficia de un teren cu titlu gratuit întâmplător, după ce a citit un articol în presă.

Dosarul a fost unul extrem de simplist, singura chestie mai complicată a fost un drum la notar în care trebuia să dăm o declaraţie notarială că nu am tranzacţionat sau nu avem în proprietate terenuri sau case, apartamente, eu respectiv soţia,” povestește Flavius George Socol.

Parlamentarii vor să schimbe legea. Pentru că acum terenurile disponibile sunt destul de puţine, iniţiatorii vor să dea posibilitatea primăriilor să achiziţioneze terenuri de la terţe persoane, să facă schimburi de teren sau să le primească donaţii.

Odată construită locuinţa, evident că la bugetul comunităţilor locale se adună mai mulţi bani, din impozitele pe proprietate. Copiii noştri care au plecat în alte ţări se vor întoarce înapoi şi e posibil ca o parte dintre ei să înfiinţeze mici afaceri,” spune Gabi Ionaşcu, senator PMP.

Deşi crede că acest proiectul este bun de principiu, viceprimarul Timişoarei, Farkas Imre, rămâne sceptic în aplicării lui. Doar în Timişoarea cererile ajung acum la 208, iar primăria dispune de doar 128 de terenuri.

Terenurile noastre care sunt eligibile să poţi să şi construeşti pe ele, să ai şi condiţii normale să faceţi un cartier, sunt foarte puţine din păcate. Acuma primaria să investească într-un teren unde să dea tânărului, nu ştiu exact cum o sa se poată face asta,” precizează Farkas Imre, viceprimarul Timişoarei.

Legea, aşa cum este ea în prezent, se adresează tinerilor între 18 şi 35 de ani. Aceştia pot primi un teren în suprafaţă de până la 500 de metri pătraţi pentru a-şi construi o locuinţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri