Un român, „Inginerul anului” în Dubai

Data actualizării: Data publicării:
inginerul anului

Inginerul anului în Dubai este un orădean. Alin Epure a primit premiul din partea unei prestigioase reviste de specialitate, pentru un proiect spectaculos - o fântână arteziană care înconjoară Opera din Dubai.

Titlul de „Inginerul anului” e recunoaşterea pentru un proiect impresionant la care a lucrat orădeanul - o spectaculoasă fântână arteziană, unică în lume, amenajată lângă Opera din Dubai.

„Vorbim de 5.000 de litri de apă, care la fiecare secundă se ridică la 6 metri înălţime, sunt în jur de 600 de jeturi de apă, 1.200 de lumini led care îşi schimbă culoarea”, spune Alin Epure.

„E foarte multă, multă organizare. Ai echipamente care vin din SUA, altele din Europa, găseşti cam tot ce ai nevoie, dar la mii de kilometri distanţă şi nu poţi să aştepţi să vină toate materialele, trebuie să gândeşti din timp, unde le instalezi, când le instalezi”, adaugă el.

Provocări pe care le-a depăşit cu brio, de fiecare dată.

Mă simt împlinit şi chiar mă bucură faptul că şcoala inginerească românească m-a pregătit bine”, spune inginerul.

Succesul lui nu i-a surprins pe foştii profesori de la Universitatea Tehnică din Cluj- Napoca.

„Performanţa lui o văd firească. Departajarea între studenţi se face în timp, unii au har, alţii nu au, unii rămân doar cu studii, iar alţii le aprofundează şi devin ingineri deosebiţi”, spune Gheorghe Badea, fost profesor al lui Alin Epure.

Alin Epure e convins că premiul obţinut la Dubai îl va ajuta enorm în carieră şi îi va aduce şi alte contracte importante.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri