VIDEO. Îmbrânceli pentru un tichet de 20 de lei la cumpărături

Data actualizării: Data publicării:
imbulzeala craiova

La Craiova, peste 200 de localnici s-au îmbrâncit ca să primească un tichet pentru cumpărături, oferit la inaugurarea unei pieţe particulare. Mai multe femei în vârstă au căzut pe scări din cauza îmbulzelii, iar administratorul pieţei a fost chemat de poliţiştii locali să dea explicaţii pentru evenimentul scăpat de sub control.

Imediat ce panglica a fost tăiată, oamenii s-au călcat în picioare pentru a prinde un tichet cadou de 20 de lei. 

„Am stat la rând, civilizat, şi apoi s-a pornit gloata asta de oameni nebuni. Abia am reuşit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să nu fiu strivită”, spune o femeie.

Tinerele angajate să împartă tichetele abia au scăpat din mulţime.

„Nu puteam sa respir, m-au asaltat pur şi simplu”, povesteşte una dintre ele.

Construcţia pieţei a costat jumătate de milion de euro şi se întinde pe 1.300 de metri pătraţi. Aici, oamenii găsesc nu doar legume şi fructe, ci şi magazine cu haine.


 

Aglomeraţie la inaugurarea unei pieţe private din Craiova. Patronii au anunţat că primii două sute de clienţi primesc câte un tichet de cumpărături de 20 de lei.

În imagini se poate observa cum aproximativ două sute de persoane s-au îngrămădit să intre cât mai repede în piață, după ce panglica a fost tăiată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri