Zeci de șoferi din Iași au urcat într-un simulator de accidente rutiere

Data publicării:
simulator accident iasi

Simulatorul a fost adus în centrul Iaşiului de poliţiştii rutieri şi de membrii unei organizaţii din oraş. Şoferii, dar şi pietonii au putut simţi pe pielea lor impactul unui accident rutier produs la viteza de 30 de kilometri pe oră.

- Cum a fost impactul?

- Destul de mare, chiar dacă e viteza mică.

- În cazul unui impact mai puternic?

- Cred că ar fi ceva, aș suferi o traumă.

„Este o viteză medie de impact. Cei care l-au testat nu prea au fost bucuroşi la o viteză dublă există riscul să îşi cedeze oarece organe interne”, afirmă conf. dr. univ. Adrian Sachelarie, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași.

Şoferii au înţeles cât este de importantă centura de siguranţă atunci când pornesc la drum.

„Simulează în condiții aproape reale condițiile unui accident și te pune un pic pe gânduri. E adevărat că o să apăs mai puțin pe pedala de accelerație”, spune un bărbat.

Campania are rolul de a-i determina pe conducătorii auto să se gândească de două ori înainte de a depăşi limita viteză de legală.

„Problema cea mai mare e că neatenția oamenilor de genul ăsta duce și la afectarea celorlalți participanți la trafic”, spune Bogdan Alupoaie, organizator.

Anul trecut, în judetul Iaşi, au avut loc peste o mie o sută de accidente, în care şi-au pierdut viaţa 50 de persoane.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri