Au fost zeci de explozii, flăcări imense şi fum dens la Orăştie. Toţi peştii dintr-un pârâu au murit

Data actualizării: Data publicării:
incendiu Orastie Florin 120917 (1)

Au fost nouăsprezece ore de iad pentru localnicii şi pompierii din Orăştie. O fabrică de uleiuri industriale a ars, iar oamenii au fost îngroziţi - văzuseră aşa ceva doar la televizor. Au fost zeci de explozii, flăcări imense şi fum gros. La început, pompierii nici nu au putut să se apropie de fabrică, din cauza butoaielor pline cu ulei, care bubuiau unul după altul.

Marți, la ora 17, pompierii au primit apelul la 112. O explozie s-a produs într-una dintre halele fabricii, acolo unde munceau 14 oameni. Aproape de locul deflagraţie, erau cinci dintre ei. Unul dintre muncitori a ajuns la spital, în Timişoara, cu arsuri pe 80% din corp. În scurtă vreme, din cauza substanţelor chimice aflate peste tot, flăcările s-au întins in toata fabrica, adica pe 5.000 metri pătraţi

O sută de pompieri din cinci judeţe, cu 12 autospeciale, au luptat cu flăcările ore in sir.

Claudiu Achim comandant şef ISU Hunedoara: Intervenția a fost o intervenție defensivă, încă de la început, datorită prezenței materialelor sau lichidelor combustibile din interiorul amplasamentului.”

Din cauza fumului gros, pompierii au decis ca localnicii din apropiere să fie evacuaţi.

Ovidiu Bălan, primar Orăştie: „Este vorba de 140 de apartamente, multe dintre persoane au plecat cu mașinile personale, noi suntem pregătiți, avem puse la dispoziție autobuze și vom lua cele mai bune măsuri, astfel încât populația să nu sufere.”

Raed Arafat, secretar de stat MAI: „Evacuarea a fost preventivă, nu pentru că au fost expuși unui risc. Fumul a fost dus de vânt în direcția opusă. Rămâne evaluarea impactului asupra mediului, alte aspecte privind cauzele incendiului.”

Fumul nu a pus sănătatea localnicilor în pericol, au subliniat toţi oficialii. În schimb, un pârâu din apropiere a fost grav poluat, iar toţi peştii au murit. După ce incendiul a fost stins, anchetatorii au putut să intre în fabrică. Au găsit acolo imagini post-apocaliptice: şinele de tren erau deformate de la dogoarea incendiului şi peste tot erau împrăştiate butoaie de chimicale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...