Trei cutremure în mai puţin de două ore

Data publicării:
SEISMOGRAF

Trei cutremure au avut loc duminică seara în mai puţin de două ore. Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, două dintre seisme, cu magnitudine 3, au avut loc în Buzău în jurul orei 21.00, la 132, respectiv 126 kilometri adâncime.

Un alt cutremur, cu magnitudine 2, s-a produs în Galaţi, în jurul orei 19.25. 

De asemenea, în noaptea de duminică spre luni a mai avut loc un seism. Mișcarea telurică a avut magnitudinea de 2,4 pe scara Richter și s-a produs în Buzău la o adâncime de 140 de kilometri. 

În ultimii doi ani, în România au avut loc peste 25 de seisme cu magnitudine peste 4. Cel mai mare cutremur înregistrat anul aceasta în România s-a produs în data de 8 februarie, în Vrancea, și a avut magnitudinea 5, fiind resimţit şi în Capitală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri