Scandalul alimentelor necorespunzătoare se oprește la granița României. Explicații

Data actualizării: Data publicării:
Processed Meats Declared Carcinogenic In New World Health Organization Report
MIAMI, FL - OCTOBER 26: Processed meats are displayed in a grocery store on October 26, 2015 in Miami, Florida. A report released today by the World Health Organisation's International Agency for Research on Cancer announced that eating processed meat can lead to colorectal cancer in humans even as it remains a small chance but rises with the amount consumed. (Photo by Joe Raedle/Getty Images)

Scandalul alimentelor de calitate inferioară care s-ar comercializa în Est se opreşte la graniţa României. În timp ce în ţările vecine se verifică sute de produse pentru a vedea dacă sunt sau nu de o calitate mai slabă decât cele din Occident, noi ne hrănim cu liniştea transmisă de oficiali. Ministrul Agriculturii dă asigurări că produsele din import sunt de calitate.

Processed Meats Declared Carcinogenic In New World Health Organization Report
FOTO: Getty Images

Trei ţări din jurul României - Cehia, Slovacia şi Ungaria - acuză companiile internaţionale că vând mâncare mai proastă pe piaţa din est decât în vestul Europei. Oficialii din ţările vecine nu se feresc de cuvinte si spun că estul a ajuns coşul de gunoi al Europei. Se fac anchete, se verifică produse, se cer măsuri la nivel europeam. La noi, ministrul Agriculturii ignoră deocamdată scandalul şi a părăsit sala când jurnaliştii au insistat cu intrebările.

Înainte însă a dat asigurări că situaţia este sub control.

Petre Daea, ministru al Agriculturii: „Aştept să iau informaţii de la unităţile din România. Nu ştiu ce se întâmplă în Ungaria. Nu am discutat cu colegii de acolo. Vuieşte toată lumea dar noi trebuie să fim atenţi”.

Într-un răspuns pentru Digi24, Protecţia Consumatorului spune că s-a autosesizat după ce presa a mediatizat subiectul şi că va cere companiilor o poziţie privind posibila practică a dublului standard:

„ANPC va iniţia demersuri pentru o serie de întâlniri cu autorităţi care au competenţe în domeniu. În cel mai scurt timp, vom stabili un plan de acţiune comun. Vom solicita profesioniştilor care fac parte din lanţul comercial să ne transmită poziţia lor privind posibila practică a dublului standard.”

De altfel, în primăvara anului trecut, ministrul de atunci al Agriculturii trăgea un semnal de alarmă în privinţa produselor importate de o calitate inferioară.

Achim Irimescu, fostul ministru al Agriculturii: „În Marea Nordului este un vierme Aniskais, de 2-3 cm, care stă în intenstinele macroului şi la alţi peşti. În toată Europa, peştele ăsta, pentru că are alt preţ, se eviscerează, se scot viscerele şi cu ele odată scoate şi viermele şi îl duce pe circuit. Pentru România, că e piaţă de mâna a 10-a, nu se eviscerează şi se aduce foarte ieftin”.

Sorin Minea, producător în industria alimentară: „În toate supermarketurile româneşti există un produs care se numeşte şuncă de Praga. Şunca de Praga este de la 5 lei kilogramul până la 50 de lei kilogramul. Oare de ce... Dar denumirea e aceeaşi, şuncă de Praga. Pentru că una este carne şi alta este..şi carne”.

Dragoş Frumosu, preşedintele Confederaţia Sindicală Din Industria Alimentară: „De foarte multe ori vedem că foarte multe alimente din import sunt mai ieftine decât produsele noastre şi desigur că te întrebi cum este posibil în condiţiile în care intervine şi un transport mai lung şi alte lucruri care sunt în calculul unui preţ.”

Singura soluţie ar fi schimbarea legislaţiei europene, spun oficialii din ţările vecine.

Jiri Sir, ministrul adjunct al Agriculturii din Cehia: „Conform unei cercetări care s-a făcut în Cehia şi Germania, de exemplu, este vorba de o treime din produsele care sunt sub acelaşi brand şi ar trebui să fie la fel, în realitate cele care sunt vândute în Cehia sunt de calitate inferioară. Este puţin ciudat să vezi aceleaşi produse care la noi în ţară Sunt vândute la preţuri mai mari decât în Germania”.

Şi în Ungaria se fac verificări amănunţite.

Robert Zsigo, secretar de stat în Ministerul Agriculturii: „Specialiştii Oficiului Naţional pentru Calitatea Alimentelor vor analiza detaliat circa 100 de produse din toată gama sectorului alimentar, într-un studiu comparativ al compoziţiei şi al gustului”.

Ministerul slovac al Agriculturii a prezentat săptămâna trecută rezultatele unor teste de laborator care au arătat că din 22 de produse cumpărate din Bratislava jumătate diferă ca gust, aspect şi compoziţie de aceleaşi produse luate din magazinele austrice.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri