Petre Daea, în Piața Obor: De ziua mea nu am avut tort din carne de oaie

Data actualizării: Data publicării:
petre daea

Alege oaia!”, campania care a stârnit amuzament încă de la momentul lansării, dovedeşte că este cât se poate de serioasă. Ministrul Agriculturii a mers astăzi în Piaţa Obor, cea mai mare din Bucureşti, ca să laude carnea mioarelor. Fermierii nu au stat nici ei degeaba: au împărţit celor care făceau cumpărături sute de porţii de tocăniţă şi pastramă de oaie.

Românii mănâncă, în medie, pe an doar 2,6 kilograme de oaie. Prea puţin spune ministrul Agriculturii, care a lansat oficial campania „Alege oaia”.

Fermierii au încercat să fie şi ei convingători cu mâncăruri tradiționale. I-au îmbiat pe bucureştenii veniţi la cumpărături să guste din ele fără reţineri.

„Noi o mâncăm cu ceapă roșie, se poate topi și cu mămăliguță merge bine”, spune un producător.

Potrivită! Acum depinde de buzunarul fiecăruia, de asta am trecut, să încerc cum este”, spune o femei din București.

Ministrul care vrea să aducă mai multe oi în farfuriile noastre a gustat şi el din buntăăţi. Şi i-a sfătuit pe fermieri să mai umble la preţ dacă vor să aibă succes.

Trebuie să se gândească la un câștig, dar cât mai mic cu putință, să nu fim lacomi în a câștiga”, a spus Petre Daea.

În acest context, ministru a și glumit cu jurnaliștii și a dezvăluit că nu a avut tort din carne de oaie de ziua lui.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Am petrecut frumos de ziua mea, cu colegii pe care eu îi prețuiesc. În jurul acestei zile ne-am strâns mâinile și ne-am privit în ochi cum trebuie să facă orice om. (...) Am mâncat pastramă de oaie de ziua mea, evident. Și tort am avut, sigur, nu era din carne de oaie”, a spus ministrul Agriculturii.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri