C.T.P: Taxa de solidaritate, „o dijmă pusă de stăpânire, care încearcă să-și completeze veniturile”

Data actualizării: Data publicării:
cristian tudor popescu ctp digi24

Taxa de solidaritate este „un alt bir, o altă dijmă”, în condițiile în care banii nu se duc pentru sprijinirea unor categorii defavorizate, ci ajung direct în bugetul de stat, spune jurnalistul Cristian Tudor Popescu. Pe de altă parte, adaugă el, anunțul făcut de ministrul de Finanțe ar putea fi și „o contră din partea lui Liviu Dragnea”.

Iei niște bani de la toate firmele, nediferențiat, și se dau la bugetul de stat, pur și simplu, 90%. Ce legătură are asta cu taxa de solidaritate? Există acest concept de taxă de solidaritate, el se poate manifesta fie printr-o initiativă guvernamentală, așa cum a fost în Germania, după căderea Zidului Berlinului, pentru ridicarea Germaniei de Est,” a spus Cristian Tudor Popescu.

Trebuie să existe un scop, un proiect, niște categorii umane vizate de acea taxă de solidaritate. Ea se poate manifesta spontan, cum s-a întâmplat în Coreea de Sud, după marea criză financiară asiatică din 1997-1998, bogătașii și-au depus bijuteriile, obiecte de valoare, pentru a ajuta țara să depășească această criză”, a adăugat el.

Jurnalistul spune că ar putea fi vorba, mai degrabă, de „o contră pe care i-o aplică Dragnea lui Tudose”, în condițiile în care premierul spusese, în urmă cu trei luni, că și această taxă va fi trecută la „discutate și uitate”.

Acum ea este aruncată, poate să fie o contralovitură a lui Dragnea la cele întâmplate (remanierea guvernului, n.r.)”, spune Cristian Tudor Popescu.

În cazul ăsta, în care se iau banii, se duc la buget, nu se știe ce se va întâmpla cu ei, în același timp nu se implementează directiva europeană reală în legătură cu confiscarea extinsă. E vorba de ceea ce toți oamenii din țara asta înțeleg din lupta anticorupție: confiscarea banilor și bunurilor dobândite ilicit”, spune jurnalistul.

Solidaritatea trebuie să fie explicită cu cineva, este aberant ce a spus dl ministru Mișa, că banii vor fi luați la buget și folosiți pentru anumite chestiuni. Trebuie să spui foarte clar: cu banii ăștia vom crea locuri de muncă pentru cei cu dizabilități, vom ajuta pensionarii bolnavi. Nimic din toate astea n-am auzit.

Este pur și simplu o dare, un bir, o dijmă pusă de stăpânire, care încearcă în momentul ăsta să-și completeze veniturile dintr-o economie care nu funcționează nici pe departe atât de bine cât vrea dl Dragnea să se creadă, spunându-ne că avem o recoltă foarte bună de floarea soarelui”, spune jurnalistul.

În ceea ce privește supărarea premierului pe minstrul de Finanțe, Cristian Tudor Popescu spune: „E foarte limpede, pentru că el a spus acum trei luni că nu se va face așa ceva și acum iată, ea e introdusă. Revin la acea contralovitură a lui Dragnea. Într-o economie care e fals în elan, e o falsă prosperitate în România, crestere economică pe consum și pe datorie, investițiile unde sunt? În aceste condiții trebuie să facă rost de undeva de bani. A fost vorba de taxa de solidaritate în programul de guvernare? A vorbit cineva de ea? Nu. A fost introdusă acum”, a conchis Cristian Tudor Popescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri