Danone şi Nestle vor să aducă pe piaţă plasticul care nu poluează

Data actualizării: Data publicării:
plastic

Danone şi Nestle vor să aducă pe piaţă plasticul ecologic. Cele două companii investesc la comun într-un start-up care dezvoltă plasticul biodegradabil. Materialul nu va fi făcut din petrol, ci din rumeguş, reziduuri agricole sau carton.

Planul este ca plasticul ecologic să înceapă să fie folosit la scară industrială până în 2020, iar companiile spun că tehnologia de producţie va putea fi folosită şi de rivalii lor. În ultimii 50 de ani producţia de plastic a crescut de peste 20 de ori. Acum autorităţile din întreaga lume vin cu reguli de mediu tot mai stricte, iar pe viitor folosirea plasticului din petrol ar putea aduce amenzi.

Totuşi tranziţia către o soluţie mai curată implică un slalom printre variante nepoluante, dar care ridică totuşi un alt gen de probleme ecologice.

Principala alternativă dezvoltată până acum este plasticul din biodiesel, biodiesel făcut şi el din sfeclă de zahăr sau din alte culturi.

Pusă în practică, soluţia ar însemna extinderea monoculturilor dar şi o cerere mai mare pentru culturile alimentare, ceea ce-ar produce scumpiri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri