Fonduri mai mici pentru „Prima Casă"

Data actualizării: Data publicării:
shutterstock_572749180

Programul "Prima Casă" va continua şi în următorii ani, dar fondurile alocate vor fi mai mici. Ministerul Finanţelor vrea să modifice regulile de garantare a creditelor şi să introducă anumite criterii legate de venituri. În plus, fondurile vor fi alocate cu predilecţie băncilor care acordă şi credite ipotecare standard.

Programul Prima Casă are, în acest an, un plafon de 2,5 miliarde de lei, față de 2,94 miliarde de lei în 2016. Anul viitor, însă, suma va scădea la două miliarde de lei, nivel care se va menține și în perioada 2019-2020.

Ștefan Nanu, director general Trezoreria Statului: „În mecanismul de evaluare al creditorilor, lucru discutat și cu băncile, este un punctaj pe baza căruia noi să le evaluăm. Două dintre aspectele pe care noi le încurajăm: unul cel al încurajării băncilor de a acorda produse în afara Primei Case, iar al doilea este legat de rata de default. Suntem interesați să stimulăm acele bănci care prin managementul riscului evită o creștere a ratei default-ului. Programul Prima Casă a ajuns să domine piața ipotecară lucru care nu e neapărat un atribut al statului să domine o piață care altfel are cerere și ofertă semnificativă, în mod normal ar trebui să funcționeze fără intervenția statului. Ideea e nu de a dispărea programul, ci de a diminua rolul statului în piața ipotecară.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri