Soluțiile Gabrielei Firea pentru facturi mai mici la apă și căldură

Data actualizării: Data publicării:
firea FB

Datoria istorică pe care RADET o are de plătit la ELCEN e formată din facturi inventate, spune Primarul capitalei. Potrivit Gabrielei Firea, există suspiciuni legate de suma datorată, mai ales că finanțele regiei de termoficare nu au fost verificate de ani întregi. Invitat la Jurnalul de seară, primarul Capitalei a vorbit şi despre necesitatea modernizării reţelei de conducte de apă caldă.

 

E vorba de acumularea unor penalități la penalități, procedeu facilitat prin faptul că a fost un ordin de ministru care a creat o distanță de 60 de zile, ulterior micșorată la 45 de zile, între momentul în care RADET încasa banii de la populație și agenții economici și trebuia să plătească către ELCEN”, a explicat din nou Gabriela Firea.

Primarul general a mai spus că rețeaua de termoficare este învechită și are nevoie de modernizare.

Doar competiția și modernizarea rețelei de termoficare ne vor aduce în situația în care bucureștenii să plătească mai puțin la factură, în primul rând ”, a spus ea.

În opinia Gabrielei Firea, lipsa competiției în domeniu a lăsat Bucureștiul în urmă. „În primul rând, nu s-a dat voie până acum, spre exemplu, să intre în competiție companii private sau chiar de stat și să se creeze stații de cogenerare care ar fi desprins din captivitate bucureștenii de ELCEN. ELCEN are un client principal, RADET, care acoperă 70% din producția ELCEN, iar cele două entități economice sunt interconectate”, a spus primarul general.

Am fost la Bruxelles, m-am întâlnit cu comisarul european Corina Crețu. Am realizat în acest timp strategia energetică și masterplanul, lucrăm acum la tema de proiectare. Se începe studiul de fezabilitate, ca aceste sume să vină la București și să se demareze modernizarea rețelei de termoficare”, a mai spus Gabriela Firea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri