Investiţiile în imobiliare au dublat ritmul

Data publicării:
investitii

Dezvoltatorii imobiliari joacă în această perioadă după două strategii diferite. Unii dintre ei se concentrează pe cea mai mare piaţă, cea din Bucureşti. Alţii văd oportunităţi şi în oraşele mai mici din România.

Alex Bebov, executive director al Balkan Advisory Company: „Vedem un risc mai mic al investiţiilor în oraşele secundare, unde terenul este terenul este mult mai ieftin, ai termen mai lung de recuperare a investiţiei. În ultimii trei ani s-a îmbunătăţit creditarea pentru investitorii imobiliari.”

Însă, din cauza infrastructurii, oraşele de provincie sunt de multe ori inaccesibile. De exemplu, dacă un manager de mutinaţională are biroul în Braşov nu prea poate să plece în delegaţie în străinătate. Aeroportul internaţional din Ghimbav încă este în construcţie, aşa că trebuie să facă un drum de trei ore până la Bucureşti.

Marian Teleleu, consultant imobiliar: „Este foarte greu ca un oraş care nu are aeroport şi nu este conectat la o autostradă sau o cale de comunicaţie rutieră uşoară, drum expres să poate beneficia de investiţii.”

Probleme sunt şi în Bucureşti. Cele legate de trafic. De exemplu, nordul Capitalei pare să îşi piardă treptat statutul de zonă fierbine a imobiliarelor din cauză că la orele de vârf angajaţii care locuiesc în sudul oraşului petrec prea mult timp în trafic. Aşa că dezvoltatorii încep să se concentreze acum pe vestul oraşului. Doar în apropierea podului Basarab sunt 3 proiecte noi de birouri.

Marian Teleleu, consultant imobiliar: „Investitorii s-au orientat către foste hale industriale, acum câţiva ani, acum 15, 20 de ani erau zone industriale în Bucureşti şi se transformă în proiecte mixte - rezidenţial şi office.”

Proiectele de birouri au atras mare parte din investiţiile de 287 de milioane de euro realizate în primul trimestru în imobiliarele din România. Suma este cât jumătate din investiţiile realizate în tot anul trecut. Iar în primele trei luni România a reuşit să depăşească Ungaria.

Peter Szamely, şef Departament Imobiliare Hypo: „România, datorită dimensiunii sale, are şanse mai mari să atragă investitori.”

Lila Pateraki, director Zeus Capital Management: „Ungaria și România sunt privite cam la fel de investitori, Ungaria poate, datorită apropierii geografice de vestul Europei, e mai uşor să o prezinţi investitorilor deşi sunt probleme legate de situaţia politică. Randamentele investiţiilor scad, ceea ce aduce un avantaj României unde randamentele sunt mari.”

Anul acesta vor fi construiţi peste 300.000 de metri pătraţi de birouri. Stocul de birouri va ajunge astfel la 2,2 milioane de metri pătraţi, aproape dublu faţă de suprafaţă înregistrata în 2009.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri