Jumătate din firmele mari din România, în pericol de insolvență

Data publicării:
angajati biroul calculatoare generic GettyImages-471229336-2

În prezent, în România sunt aproape 18.000 de companii cu afaceri mai mari de un milion de euro. Doar că aceste companii sunt şi cele care au un impact în economie mult mai mare decât o firmă mică, mai ales că intrarea în insolvenţă înseamnă reorganizare, deci reduceri de costuri care se pot traduce şi în eventuale disponibilizări.

În plus, odată intrate în insolvenţă cele mai multe se îndreaptă către faliment pentru că nu au prea multe oportunităţi ca să devină competitive şi să supravieţuiască. De pildă, companiile în insolvenţă nu pot participa la licitaţii publice şi obţin foarte greu finanţare de la bănci.

Codul insolvenţei a intrat în vigoare în urmă cu un an şi jumătate, iar de atunci numărul insolvenţelor a tot scăzut pentru că nou lege spune că nu se mai poate cere insolvenţa decât dacă firma are datorii neplătite în valoare de cel puțin 40.000 de lei, pe o perioadă de cel puţin 60 de zile. Astfel, intrarea în insolvenţă nu se mai poate face atât de simplu. Aşa că, numărul cererilor pentru administrare specială tot scade.

De pildă, în prima lună a acestui an, numărul de insolvenţe s-a redus cu aproape 30% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, până la 660, după cum arată datele Registrului Comerţului. Ce-i drept, foarte multe firme îşi cereau insolvenţa pentru a se proteja cumva de plata datoriilor restante. În momentul în care judecătorul sindic decide intrarea în insolvenţă, plata datoriilor este eșalonată iar penalităţile nu se mai percep.

Codul insolvenţei a făcut ca numărul insolvenţelor în rândul firmelor cu o cifră de afaceri mai mică de 100.000 de euro să scadă substanţial, însă în acelaşi timp sunt tot mai multe firmele mari care sunt în dificultate. Chiar dacă în 2015 numărul insolvenţelor s-a înjumătăţit, România rămâne ţara cu cele mai multe eșecuri în afaceri, raportate la numărul de companii active din Europa de Est.

Cele mai multe firme care au intrat în insolvenţă în prima lună a acestui an sunt firmele care se ocupă cu comerţul, urmate de firmele din domeniul construcţiilor. În perioada 2008-2015, aproape 170.000 de companii din România au intrat în insolvenţă.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...