Legea „51% produse românești”, promulgată. Ce se va schimba în marile magazine

Data publicării:
N15 LEGEA SUPERMARKETURILOR Getty

 

Proiectul prevede ca marile magazine să aibă pe rafturi carne, fructe şi legume din producţie românească în proporţie de cel puţin 51%, alimente care trebuie să provină dintr-un "lanţ scurt" de aprovizionare.

„Comercianţii - persoane juridice autorizate au obligaţia ca pentru categoriile carne, ouă, fructe, legume, miere de albine, produse lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volum de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse, provenite din lanţul scurt de aprovizionare. Excepţie fac comercianţii cu o cifră de afacere de până la 2 milioane de euro, echivalentă în lei. Metodologia de desfăşurare a acţiunilor privind lanţul scurt de aprovizionare se aprobă prin hotărâre de Guvern”, se arată în proiectul de lege.

Potrivit proiectului, „lanţul scurt de aprovizionare este un lanţ de aprovizionare care implică un număr limitat de operatori economici în activităţi de cooperare şi de dezvoltare economică la nivel local şi regional şi relaţii strânse între producători, procesatori şi comercianţi”.

News.ro notează că, totodată, comercianţilor le este interzis să solicite furnizorului să nu vândă altor magazine aceleaşi produse la un preţ de achiziţie mai mic sau egal cu care a achiziţionat produsele respectiv.

Sunt interzise şi taxele suplimentare pe care le percepeau comercianţii până acum, precum taxa de raft, fapt care, spun iniţiatorii, va putea duce la scăderea preţului unor produse.

Legea stabileşte că pe etichetele produselor de carne proaspătă trebuie trecută ţara de provenienţă, iar pe produsele procesate din carne trebuie trecut procentul de carne din România pe care produsul respectiv îl are în conţinut.

Proiectul prevedea în forma iniţială ca marii comercianţi să pună la vânzare produse româneşti în proporţie de 51%, însă această măsură a fost abandonată, în favoarea "lanţului scurt", pentru a nu încălca normele europene.

De la aceste prevederi sunt exceptate magazinele care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la două milioane de euro, echivalent în lei.

Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR) şi Confederaţia Patronală "Concordia" au trimis Parlamentului scrisori prin care au cerut respingerea legii, considerând-o abuzivă şi periculoasă.

Retailerii consideră şi că acest proiect "afectează masiv" funcţionarea comerţului alimentar şi nu asigură garanţii nici pentru consumatori şi nici pentru producători, în special în ceea ce priveşte obligativitatea privind aprovizionarea din lanţul scurt.

Marii comercianți: Legea nu ţine cont de problemele climatice

George Bădescu, directorul executiv al Asociaţiei marilor reţele comerciale, a declarat într-o intervenție la Digi24 că referirea la lanțul scurt „are o definiţie ambiguă şi neclară”.

„Avem două enunţuri ale acestui lanţ scurt de aprovizionare. În definiţe se vorbește de relaţii geografice sau colaborare strânsă, fără detalii. Noi am contestat legea din multe motive, unele fiind aceste definiții ambigue şi confuze, care nu vor duce la promovarea produselor românești sau sprijinul producătorilor locali. Ei nu au o garanţie, sau beneficiu real sau o protecţie în faţa concurenţei altor producători”, a adăugat el.

Acesta a adăugat că legea nu are studiu și că „pune laolaltă mai multe lozinci, cu vădit caracter populist care nu au legătură cu ce e pe piaţă”.

George Bădescu a apreciat că, pentru început, comercianții vor încerca să se adapteze, dar că vor fi comercianți care vor fi închiși, pentru că așa este scris în lege.

De asemenea, consumatorii vor fi afectați, a mai spus directorul executiv al Asociaţiei marilor reţele comerciale.

„Consumatorul nu va mai avea libertatea de alegere, un preţ, varietate, produs - nu preţul va decide politica comercială ci respectarea teremenelor din lege”, a precizat George Bădescu.

„În ce priveşte 51% - nu e referire pe sezon, nu ţine cont de problemele climatice, nu oferă alternativă. Dacă nu vor fi produse pe lanţul scurt - legume, fructe, va fi interzisă aprovizonarea din afara acestui lanţ scurt”, a punctat el.

Reacția ministrului Agriculturii după ce a fost promulgată Legea „51% produse românești”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri