Planuri pentru uriaşul zăcământ de gaz găsit de ruşi în Marea Neagră

Data publicării:
Platforma petroliera GettyImages-98747205
Foto: GettyImages

În 2010, Lukoil a obţinut accesul la două perimetre în apele teritoriale româneşti, Est Rapsodia şi Trident, iar Romgaz a primit o participaţie de câte 10% la ambele.

În perimetrul Rapsodia ruşii nu au găsit nimic şi au decis să renunţe la explorări. Trident în schimb ascunde unul dintre cele mai mari zăcăminte din Marea Neagră, 32 de miliarde de metri cubi de gaz după cele mai recente estimări.

În toamnă, când a fost confirmată în premieră descoperire, se vorbea de o cantitate ceva mai mică, de 30 de miliarde de metri cubi. Însă analiza în detaliu a datelor arată că zăcământul este mai mare decât se credea iniţial. Este o zonă bogată.

În Neptun, perimetrul vecin, Petrom şi Exxon au descoperit cel mai mare zăcământ de hidrocarburi din Marea Neagră. Rezervele de gaz de acolo sunt între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi după primele estimări.

Şi, în spiritul bunei vecinătăţi, Lukoil şi Exxon ar putea colabora. Leonid Fedun, vicepreşedintele Lukoil, declara pentru Bloomberg că le va propune americanilor să dezvolte împreună zăcămintele din apele româneşti. Ruşii ar încerca astfel să profite de experienţa Exxon în extragerea resurselor submarine.

Rezervele descoperite până acum în Marea Neagră de Petrom, Exxon şi Lukoil ar asigura alimentarea cu gaz a României pentru cel puţin 7 ani. Dar nu este exclus ca o parte din cantităţile exacte să ia calea occidentului în cazul în care clienţii de acolo oferă un preţ mai bun. Marea Neagră poate deveni o importantă sursă de gaz pentru Uniunea Europeană. Nu se poate vorbi neapărat de o reducere a dependenţei faţă de Rusia câtă vreme o parte din resurse vor fi extrase chiar de companii ruseşti. Ar fi însă o reducere a dependenţei faţă de Gazprom, care vede Marea Neagră doar ca o eventuală rută pentru conducetele sale.

Într-un comunicat de presă, ministrul român al energiei, Victor Grigorescu, a anunţat că a purtat discuţii aseară cu un prim-vicepreşdinte al Lukoil, Vladimir Nekrasov. Compania a subliniat că se va concentra în perioada următoare pe descoperirea din Marea Neagră. Cei doi oficiali au discutat şi despre Petrotel. Pusă sub presiune de concurenţa cu rafinăria Lukoil din Bulgaria, rafinăria din Ploieşti a primit un imbold nesperat în momentul în care compania rusă a decis să rafineze în România petrol cumpărat din Iran după ridicarea sancţiunilor îndreptate împotriva administraţiei de la Teheran.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri