Salarii mai mari prin decizii politice

Data publicării:
bani casa ECONOMIE BANCNOTA 100LEI BANI AGERPRES

Aproape 2100 de lei a fost salariul mediu net în România la finalul lunii mai, o cifră considerabil mai mare decât în urmă cu un an. Atunci, statistica estima în contul câştigului mediu net 1800 de lei.

Diferenţele dintre cele două cifre sunt direct influenţate de creşterea salariului minim pe economie din moment ce din mai 2015 până în mai 2016, salariul minim a crescut de la 975 de lei, la 1250. Apoi, şi cei care lucrează la privat au primit salarii mai mari din moment ce producţia a crescut, iar patronii s-au putut întoarce la salariile pe care le plăteau înainte de măsurile de austeritate.

Unele dintre cele mai mari venituri apar în dreptul celor care lucrează în sectorul IT. Potrivit statisticii, un astfel de salariu a crescut în ultimul an cu mai bine de o mie de lei.

La polul opus, cei care lucrează în industria extractivă au pierdut în jur de 800 de lei din salariul net din moment ce cotaţia barilului s-a redus constant în ultimul an. Prin urmare, marile companii şi-au redus investiţiile și au redus cheltuielile, inclusiv cele cu personalul.

Raportat însă la luna aprilie, toţi românii au primit mai puţini bani, dar acest lucru este explicat de faptul că aprilie a fost o lună a primelor sau a bonusurilor salariile acordate cu ocazia Paştelui.

Altfel, an pe an, câştigul salarial mediu net din România a crescut cu peste 14 procente. Banii primiţi în plus s-au regăsit în vânzările magazinelor din ţară. Aşa se explică faptul că, în aceeaşi perioadă de timp, şi consumul a crescut cu aproape 16 la sută.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste să-ți construiești o casă de 50 mp: Prețurile la materiale de construcție, dar și...
Digi FM
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Se juca foarte mult cu...
Pro FM
Declarația surprinzătoare a lui Randi: "Nu am iubit niciodată. Nu e greu să trăiesc așa". Religia și...
Film Now
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti și-au dus relația la un alt nivel. Modelul în vârstă de 25 de ani și-a...
Adevarul
„Lâna de aur", cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca...
Newsweek
VIDEO Franța face o muniție specială pentru avioanele F-16 din Ucraina. Ce bombe îi lovesc pe ruși?
Digi FM
Carne de pui îngălbenită artificial pentru a părea mai bună. “Unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire...
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o pisică reușește să evadeze dintr-o cușcă a devenit viral: „E ca un spion. Nimic nu o poate...
Film Now
Keanu Reeves și iubita lui, Alexandra Grant, fotografiați când se sărută. Starul din „Matrix” pare să-și fi...