Corpul de control al Guvernului, trimis la TAROM și CNI. Directorul TAROM: Companii externe doresc să dispărem

Data actualizării: Data publicării:
tarom

Premierul Mihai Tudose a decis efectuarea unor verificări de către Corpul de Control al Guvernului la compania TAROM și la Compania Naţională de Investiţii.

Verificările vor începe de luni.

La ultima ședință a Guvernului, premierul îl criticase pe ministrul transporturilor pentru situația de la cele două companii de stat.

Contactat de Digi24, directorul general al TAROM, Eugen Davidoiu, a spus că nu se simte cu nimic vinovat, că a asigurat un management bun și a subliniat că a adus două noi aeronave în flota TAROM. El a lăsat să se înțeleagă că există niște interese și un fel de complot la nivel internațional prin care se urmărește desființarea companiilor aeriene de stat. Iată declarațiile:

„Urez bun venit Corpului de control al prim-ministrului la TAROM! Nu am cunoștință de vreun reproș oficial. Vreau să vă spun că în urmă cu o lună tocmai s-a încheiat controlul Curții de Conturi pentru perioada 2012-2016 și cred că în acel document Corpul de control va găsi lucruri interesante despre ce s-a întâmplat în perioada trecută. (...) De ce să-mi ceară demisia? Pentru că am adus două noi avioane? Pentru că am încercat eficientizarea companiei? Poate că am deranjat anumite grupuri de interese?”, a declarat Eugen Davidoiu.

„Din punct de vedere al managementului, am făcut tot posibilul ca această pierdere (104 milioane de lei diferență între venituri și cheluieli - n.r.) să fie diminuată, ba chiar să crească profitul operaţional pe lună şi sunt deschis oricărui control. Sunt acolo de șase luni şi muncesc 15 ore pe zi fără să creez vreo problemă nimănui. Decât celor care au interese contrare acestei companii”, a acuzat directorul. „Dacă voi pleca de acolo nu ştiu câţi vor mai fi capabili să se zbată cu toate grupurile de interese pe care le-am găsit acolo şi se vede că odată cu venirea mea acolo pierderea cel puţin a fost estompată, poate nu am reuşit, sunt un singur om împotriva atâtor interese interne şi externe!”, s-a plâns Eugen Davidoiu. 

„De 10 ani compania este pe pierdere, de 10 ani s-au pierdut sute de milioane de euro”, a adăugat el.

Întrebat cine din exteriorul țării ar dori ca TAROM să nu mai existe, directorul a spus: „Sunt servicii de informaţii care ar trebui să ştie ce companii externe doresc ca TAROMUL să dispară şi uitați-vă în jurul României câte companii externe de stat, aeriene, mai sunt în picioare la ora asta. Să ne uităm cine este în spatele companiilor private care operează în România!”, a îndemnat oficialul TAROM. 

„Dl. ministru ştie de anul trecut, de când era secretar de stat, noi nu suntem organ de control, TAROM nu are nici măcar jurişti, fosta conducere a tăiat din organigramă. Avem nişte contracte pe care le-am găsit cu nişte case de avocatură. Eu nu am corp de control, nu am posibilitatea să fac niciun control, am un audit, iar auditul m-a dat în judecată pentru că trebuie să dau nişte sporuri din urmă şi chiar nu am cum să le dau”, a explicat Davidoiu. 
„Suntem practic lăsaţi pe un câmp de bătălie fără arme şi cu soarele în ochi”, a conchis el.

Întrebat dacă își va da demisia, în cazul în care Corpul de control constată deficiențe, Eugen Davidoiu a spus:  „Nu are cum să scoată în evidenţă deficienţe în perioada mea, am fost foarte eficient, am luat două avioane care funcţionează şi creează profit companiei, am reorganizat şi continui să reorganizez compania. Deficienţele sunt în spate, nu sunt la mine, eu nu voi demisiona, pentru că nu am de ce. Voi pleca când voi dori eu, pentru că am muncit acolo şi nu mi-am bătut joc. Dar voi pleca, pentru că sunt sătul!”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri