Noi promisiuni privind autostrada Suplacu de Barcău-Borş

Data publicării:
sorin buse

La finalul anului viitor, sau cel mai târziu în 2018, vom circula cu 130 de kilometri la oră, pe cei 60 de kilometri ai autostrăzii Suplacu de Barcău - Borş. Promisiunea vine de la ministrul Transporturilor, Sorin Buşe. Doar că şefii de la Drumuri nici măcar nu au scos din nou la licitaţie lucrările, după rezilierea contractului cu spaniolii de la Corsan. Iar în România, o licitaţie poate dura chiar mai mult de un an, dacă sunt contestaţii.

Acum o să licităm în două tronsone pentru că nu sunt egale. Este un tronson de 26 de kilometri care sunt cam la 55-60% avansaţi. Ăia pot fi terminaţi în cinci-șase luni cu cineva care lucrează ca lumea, opt luni maximum. Celălalt tronson care este dinspre graniţă, ăla este 15-20%. Acel tronson poate fi terminat în 12 luni sau în maximum 18 luni. Deci relicităm şi pornim cu nişte oameni serioşi cu care să putem lucra şi să fie gata să zicem un tronson în vara anului viitor, celălalt dacă presăm tare, stăm ca aicea pe ei, la sfârşitul anului viitor, dacă nu în 2018”, a promis ministrul Transporturilor Sorin Bușe.

Porțiunea Suplacu de Barcău- Borș a Autostrăzii Transilvania pare lovită de blestemul amânărilor. Compania Națională a Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat în urmă cu o lună rezilierea contractului încheiat cu un consorțiu condus de firma spaniolă Corsan.

Decizia a fost luată din cauza întârzierilor înregistrate la lucrările de execuție, au motivat reprezentanții Companiei. Aceștia i-au cerut antreprenorului să părăsească șantierul în cel mai scurt timp.

Prin contractul semnat în primăvara anului trecut, spaniolii de la Corsan-Corviam se angajau să termine cei 60 de kilometri din Bihor ai autostrăzii pentru 701 milioane de lei, până la jumătatea lui 2017. Însă, în urmă cu câteva săptămâni, și contructorii au notificat CNAIR că vor să pună capăt înțelegerii, începând cu 18 noiembrie.

Ei vor trebui să achite și penalitățile de întârziere cerute de compania de drumuri.

„În conformitate cu prevederile contractuale, Compania îşi păstrează dreptul de a încasa penalităţiile de întârziere facturate către Antreprenor, din Garanţia de Bună Execuţie, în valoare de 75 milioane lei, precum şi alte despăgubiri băneşti, pentru acoperirea pagubelor ce derivă din neexecutarea obligaţilor contractuale ale Antreprenorului", au transmis reprezentanţii CNAIR.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri