Atacul din Orlando, condamnat de toată lumea

Data publicării:
orlando

La Casa Albă, steagul a fost coborât în bernă. Papa Francisc s-a declarat îngrozit de cele întâmplate, iar Regina Elisabeta a II-a şi Prinţul Philip au spus că rugăciunile lor se îndreaptă către victimele atacului. De asemenea, în mai multe oraşe de pe glob, membrii comunităţii gay au ieşit pe străzi să-şi arate solidaritatea. Facebook a activat, pentru prima oară în Statele Unite, sistemul Safety Check.

Astăzi a avut loc cel mai mortal atac armat din istoria Statelor Unite. A fost un act de teroare şi un act de ură, iar ca americani suntem uniţi în durere, în indignare şi în hotărârea de a ne apăra ţara. FBI-ul investighează acest caz drept un act de terorism. Atacatorul a luat ca ţintă un club de noapte unde oamenii s-au adunat ca să fie împreună cu prietenii lor, să danseze, să cânte şi să trăiască”, a declarat Barack Obama, preşedintele SUA.

Hillary Clinton a spus că a fost un act de terorism şi a făcut apel pentru înfrângerea grupărilor radicale din lume. Donald Trump a condamnat atacul, printr-o postare pe Internet, dar i-a şi cerut demisia lui Barack Obama pentru că nu a vrut să asocieze masacrul cu islamul radical. În schimb, unul dintre liderii comunităţii musulmane din Statele Unite a spus că astfel de acţiuni nu reprezintă în niciun fel Islamul.

Ne încalcă principiile de americani şi musulmani. Vreau să fiu foarte clar, nu tolerăm extremismul de niciun fel”, a spus Nihad Awad, director al Consiliului pentru relaţii americano-islamice.

Şi actorii prezenţi la gala premiilor Tony, organizată la New York, şi-au exprimat tristeţea faţă de masacrul din Florida.

Este o zi tragică. Una dintre cele mai groaznice tragedii din istoria ţării noastre”, a declarat Lin-Manuel Miranda, actor şi regizor.

Glenn Close, actriţă, a declarat la rândul ei: „Un prieten de-al meu, care e homosexual, a spus că nu credea că va trebui să se uite după ieşirile de urgenţă când merge în club”.

Atacul a fost şi pe prima pagină a ziarelor. New York Times a titrat: „Lăudând ISIS, agresorul a atacat un club de noapte gay, lăsând în urmă 50 de victime”. Iar The Sun a scris simplu: „Orlando este Bataclanul Americii”.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri