Brazilia | Decizii extreme și proteste

Data actualizării: Data publicării:
protest brazilia

La aproape patru luni după ce a rămas fără preşedinte, Brazilia este aproape de o nouă criză. Guvernul a îngheţat toate cheltuielile publice pentru următorii 20 de ani, iar votul din Parlament a scos în stradă mii de oameni. Aceştia s-au bătut cu poliţiştii şi au cerut demisia preşedintelui, care susţine că a luat măsura pentru a relansa creşterea economică.

Furioşi că Parlamentul a aprobat măsurile cerute de Guvern, locuitorii din mai multe oraşe au ieşit pe străzi, unde au cerut demisia preşedintelui ţării. Spun că plafonarea cheltuielilor publice este o măsură extremă, care ar afecta în special educaţia şi sănătatea.

Textul legii a fost aprobat de 53 de senatori, în timp ce 16 s-au opus. Guvernul conservator susţine că reforma este extrem de importantă pentru a evita falimentul statului, pentru a atrage investitori şi a reveni la creştere economică. În stradă, însă, lucrurile sunt văzute altfel - 60% dintre brazilieni resping măsura.

„Am ieşit în stradă ca să ne cerem drepturile. Drepturile muncitorilor, care sunt furate de un guvern ilegitim. Nu mai e nimic de zis...Pur şi simplu nu poţi îngheţa viitorul a milioane de brazilieni pentru 20 de ani”, spune un protestatar.

Veştile proaste pentru brazilienii de rând nu se opresc, însă, aici. Guvernul vrea ca anul viitor să pună în aplicare o reformă a sistemului de pensii şi este de aşteptat ca măsura să provoace noi proteste. Brazilia este una dintre puţinele ţări în care nu există o vârstă minimă de pensionare, iar Executivul vrea să fixeze această vârstă la 60 de ani pentru femei şi 65, pentru bărbaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri