Cea mai lungă aeronavă din lume a zburat pentru prima dată

Data publicării:
airlander

Cea mai lungă aeronavă din lume a efectuat cu succes, în Marea Britanie, primul test de zbor. Airlander 10 este un hibrid: jumătate avion, jumătate dirijabil umplut cu heliu. Are 92 de metri lungime, cu 15 mai mult decât cel mai mare avion de pasageri din lume, dar cântăreşte numai 20 de tone.

Performanţele lui sunt uluitoare: poate sta până la trei săptămâni în aer, ajunge la şase kilometri deasupra solului, nu are nevoie de piste speciale şi poate transporta încărcături agabaritice. Utilitatea sa principală este militară, dar poate fi folosit şi pentru intervenţii în situaţii de criză.

Airlander are însă o poveste interesantă în spate. A fost dezvoltat de Hybrid Air Vehicles, o companie britanică. Armata americană i-a observat imediat potenţialul de aplicaţie militară şi a preluat proiectul pentru o sută de milioane de dolari. A investit apoi încă vreo trei sute de milioane pentru a-i dezvolta capacităţile de supraveghere şi monitorizare, dat fiind că este un aparat care poate să zboare neîntrerupt şi trei săptămâni fără echipaj uman.

Însă în 2013, guvernul american a tăiat cheltuielile militare şi unul dintre proiectele sacrificate a fost Airlander. Dezvoltatorii britanici, cei care au avut ideea de la început, l-au recumpărat pentru doar 300.000 de dolari. Asta după ce îl vânduseră prima dată cu 100 de milioane de dolari. Nu au primit ce dezvoltase US Army în jurul acestui proiect, dar profitul afacerii este uriaș.

Între timp, Hybrid Air Vehicles a atras în acest proiect mai mulţi investitori privaţi, de la care a strâns peste 40 de milioane de dolari. Unul dintre cei care a băgat bani este Bruce Dickinson, vocalul trupei de heavy metal Iron Maiden, un pilot profesionist şi deţinător al unei companii care oferă servicii de mentenanţă pentru aeronave, în Ţara Galilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...