DIGIMATINAL | Regina Elisabeta a II-a împlineşte 90 de ani

Data publicării:
vlcsnap-2016-04-21-07h00m56s751

„- Este un călăreţ extraordinar. Se comportă minunat cu caii. E făcută din esenţă tare, aşa să ştiţi.
- Merge ca George. Sau George merge ca el. Mersul acesta are un scop.
- Probabil s-au alergat prin grădină de câteva ori.”

Este un fragment dintr-un documentar inedit făcut de BBC pentru a celebra aniversarea Reginei Elisabeta a II-a. Regizorul a avut acces special la toată colecţia de filme din arhivă personală, unele filmate chiar de către suverană şi de soţul său, Prinţul-consort Philip.

De asemenea, celebra fotografă Annie Leibovitz a făcut trei portrete ale suveranei britanice, special pentru aniversarea de astăzi. Unul o prezintă pe Regina Elisabeta pe treptele castelului Windsor, alături de câinii ei, altul o surprinde alături de cei mai mici membri ai Familiei Regale Britanice, inclusiv prinţul George şi Prinţesa Charlotte, iar în cea de-a treia fotografie, suverana stă alături de singura ei fiică, prinţesa Anne.

Celebrările cu ocazia zilei de naştere a Reginei Elisabeta a II-a au început de ieri, când aceasta a vizitat un oficiu poştal din apropierea castelului Windsor.

Aici a putut admira poate cel mai puternic simbol contemporan al monarhiei britanice: o fotografie în care se regăsesc reprezentanţii celor 4 generaţii ale casei regale britanice care trăiesc în prezent. Elisabeta a doua apare în fotografie alături de fiul său, prinţul Charles - primul în ordinea succesiunii la tronul britanic, nepotul său - prinţul William, şi fiul acestuia, strănepotul George. De fapt, prezenţa micului prinţ, cu figura sa poznaşă, a atras cea mai multă atenţie.

Regina şi prinţul consort au asistat şi la un concert al fanfarei militare în grădina castelului Windsor. Dacă în mod normal, aniversarea suveranei britanice este sărbătorită public abia în iunie, anul acesta, la împlinirea a 90 de ani, Elisabeta a doua şi-a programat câteva evenimente oficiale şi în această perioadă, ceea ce nu face decât să reconfirme că, în ciuda vârstei, rămâne foarte activă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri