Istanbul, paralizat de ninsoare

Data publicării:
istanbul iarna

Iarna face ravagii în aproape toată Europa. Gerul năprasnic a făcut zeci de victime, iar zăpada mare a blocat numeroase drumuri. Metropola turcă Istanbul a fost paralizată de o ninsoare de câteva ore, spre disperarea şoferilor şi a turiştilor rămaşi blocaţi în aeroport. Meteorologii au avertizat că vremea va fi rea şi în următoarele zile în cel mai mare oraş al Turciei.

Locuitorii celui mai mare oraş din Turcia, Istanbul, s-au trezit într-un decor hibernal. Oraşul de pe malurile Bosforului a fost acoperit de un strat de zăpadă, care i-a pus în dificultate pe pietoni şi pe şoferi deopotrivă. Circulaţia rutieră s-a desfăşurat cu dificultate, iar mai multe curse aeriene au fost anulate. De asemenea, oficialii au restricţionat circulaţia navală pe Bosfor din cauza vizibilităţii reduse.

„Îmi place să merg prin zăpadă, îmi place să mă plimb cu bicicleta prin zăpadă. Voi ieşi mai târziu cu bicicleta pentru că plăcerea de a te plimba cu bicicleta prin zăpadă este diferită”, spune un bărbat.

„Desigur că ninsoarea este drăguţă, dar dacă ninge în Istanbul, se opreşte totul. Drumurile sunt proaste, în special cele mici, unde traficul este foarte prost”, adaugă o femeie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...