Oficial de la Ankara: Turcia s-ar putea retrage din NATO

Data actualizării: Data publicării:
erdogan

Tensiuni fară precedent între NATO şi unul dintre cei 29 de membri ai săi. Un înalt oficial turc sugerează că ţara sa ar putea să se retragă din NATO.

Consilierul şef al preşedintelui Recep Erdogan a spus că este timpul ca Parlamentul de la Ankara să reconsidere statutul de membru al Alianţei Nord Atlantice.

Această reacţie vine după ce în timpul unor exerciţii NATO în Norvegia, printre imaginile cu duşmani era şi o fotografie a fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Atatürk. Şi tot printre inamici era trecut şi numele preşedintelui turc Erdogan.

Imediat, turcii şi-au retras militarii care participau la aceste manevre, iar liderul de la Ankara a spus că având în vedere ce s-a întâmplat în Norvegia, ţara sa este pregătită pentru orice.

Secretarul general al NATO şi ministrul norvegian al Apărării au prezentat scuze Turciei. De vină pentru acest incident ar fi un contractor extern şi nu un angajat NATO, au explicat oficialii Alianţei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri